Turiștii și șoferii care au de gând să urce sâmbătă sau duminică în stațiunea Păltiniș, trebuie să știe drumul care leagă Sibiu de stațiune, este închis în ambele zile în anumite tronsoane orare, pe sectorul cuprins între Cabana Alpin și Parcarea Arka Park.
Cu ocazia desfăşurării Trofeului Păltiniş, cea de-a două etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2016, vor exista restricţii de circulaţie în judeţul Sibiu, pe drumul ce urcă dinspre Răşinari spre staţiunea montană Păltiniş.
Traseul Trofeului Păltiniş are o lungime de 4670 metri şi reprezintă un tronson din celebra proba specială pe care se aleargă în Raliul Sibiului. Diferenţa de altitudine dintre start şi finish este de 265 metri iar panta maximă cu înclinaţie de 38,6% va solicita puternic motoarele maşinilor de concurs. Ziua de sâmbătă (21 mai) programează 3 runde de recunoaşteri urmate de alte trei manşe de antrenament cronometrat ce vor stabili ordinea de start în concurs. După încă două urcări de recunoaşteri, ziua de duminică (22 mai) va culmina cu cele două manşe de concurs, ce vor începe de la 13:15, respectiv 15:30.
Traficul rutier va fi restricţionat pe Drumul Judeţean 106A, sectorul de drum cuprins între km15+030 (Cabana Alpin) – km28+830 (Parcarea Arka Park) astfel:
• sâmbătă, 21 mai 2016 – în intervalele orare 08:30 – 13:30, respectiv 14:30 – 20:00
• duminică, 22 mai 2016 – în intervalul orar 08:30 – 12:00, respectiv 12:30 – 20:00.
Sectorul de drum dintre km15+030 (Cabana Alpin) şi km16+500 (Pensiunea Curmătura Ștezii) va fi deschis alternativ în funcţie de traficul privat şi desfăşurarea concursului.
La Trofeul Păltiniş şi-au anunţat prezenţa la start 72 de piloţi. Organizatorul Trofeului Păltiniş mulţumeşte pentru înţelegere tuturor celor afectaţi de aceste restricţii de circulaţie.