percheziții la mai multe adrese din sibiu și brașov. vizate sunt fraude cu flori din olanda!

perchezitii la sibiuPolițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice efectuează marți mai multe percheziții în Brașov și Sibiu. Vizate sunt persoane care ar fi făcut evaziune fiscală cu flori din Olanda, iar prejudiciul este estimat la 1,6 milioane lei.

Polițiștii argeșeni efectuează marți patru percheziții în județele Brașov și Sibiu, într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, anunta agerpres.ro. Perchezițiile, coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au loc la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane fizice din cele două județe.
”Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală. Două persoane sunt bănuite că în perioada 2011 — 2012, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile achiziții intracomunitare de flori, efectuate din Olanda”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
Conform aceleiași surse, prejudiciul creat bugetului de stat este aproximativ 1,6 milioane de lei, reprezentând TVA și impozite neachitate. După finalizarea descinderilor, patru persoane vor fi conduse la audieri. Sursa: agerpres.ro foto: arhiva

percheziții la mai multe adrese din sibiu și brașov. vizate sunt fraude cu flori din olanda!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică