CSU Sibiu a pierdut cu 69-80 (22-25, 15-13, 16-19, 16-23) în cea de a patra confruntare cu Clujul. Oaspeții s-au calificat în semifinale, dar și CSU s-a calificat pe viață, în inimile fanilor care la final i-au primit pe jucători cu brațele deschise în mijlocul lor. Acolo au curs lacrimi de fericire, bucurie și poate și de puțin regret că povestea frumoasă a actualului sezon s-a terminat.
Despre cum a decurs meciul de miercuri seară nu are rost să mai vorbim. Jucătorii au vrut, dar din păcate atât s-a putut. Efectul unui buget incomparabil mai mare al oaspeților s-a simțit acolo unde pe noi ne doare de fiecare dată mai ales în play-off și anume la banca de rezerve ”mai lungă” a oponenților. Sibiul a răpus Clujul la spectacolul din tribune, acolo unde a fost din nou o sală arhiplină și mai galbenă ca niciodată. Vorbim de sala în care Sibiul a dus atâtea lupte și bătălii și a câștigat și două războaie când titlul de campioană a poposit în vitrină pe timpul mandatului lui Mircea Vulc.
CSU a pierdut o calificare dar a câștigat două lucruri importante odată cu sunetul sirenei care anunța finalul partidei de miercuri seară. L-a câștigat pe Dan Fleșeriu, omul care a suferit la final poate mai mult decât toți cei prezenți în sală sau acasă în fața televizoarelor. Fleșeriu s-a abținut să nu își arate emoția în fața fanilor care i-au strigat numele parcă mai puternic ca niciodată. A mers, i-a salutat și a plecat probabil mai supărat decât s-a văzut pe chipul lui. La conferința de presă, Fleșeriu a refulat emoțional și era și normal să o facă. O lacrimă i-a apărut pe obraz și l-a ”trădat”. A fost însă o trădare frumoasă și care arată că Sibiul are în sfârștit un antrenor care nu e robot, care suferă ca un copil atunci când echipa lui pierde și care știe că pentru el și tot orașul fericirea supremă o reprezintă doar un nou titlu de campioană și nimic altceva. Iar astfel de oameni nu s-au mai perindat de multă vreme pe banca tehnică a Sibiului.
Al II-lea lucru pe care CSU l-a câștigat este familia. Și în echipă și în tribună. După mulți ani, fanii mai vechi și rătăciți au scos cu sete din dulap tricoul galben cu CSU și s-au aruncat cu entuziasm în mijlocul galeriei. Și au strigat cu forță și putere alături de cei tineri, de copii, părinți sau bunici. Sibiul și-a recâștigat suporterii, iar acesta este poate cel mai mare câștig al ultimilor ani. Și chiar dacă urmează o vacanță poate mai lungă decât e normal, cu siguranță că la toamnă toată lumea va îmbrăca din nou tricoul galben ca să meargă în Sala Transilvania să își încurajeze dirijorul și orchestra, una care cu siguranță că va fi schimbată și mai motivată. Hai CSU!
FINALUL MECIULUI
BUCURIA DIN TRIBUNE
DECLARAȚII DAN FLEȘERIU
Mai popioane, era vorba despre un lucru pe care tu nu il intelegi… sincer, sunt putin dezamagit de ce se intampla cu baschetul (sportul) sibian, dar ma bucur ca nu s-a pierdut spiritul… nu cred, din pacate, ca o sa mai traiesc curand ceea ce am trait in sala de langa teatru in a doua parte a anilor 80… pacat…
daca un necunoscator al problemei ar citi tot ce spun si striga galbenii, ar putea crede ca ei au castigat campionatul. Dar realitatea a fost cu totul alta, in cele 2 meciuri de la Sibiu jucatorii de la CSU (ce nume „frumos”) au fost batuti de o echipa net superioara. Meciul 3 l-au castigat cu ajutorul neprecupetit si „total dezinteresat” al arbitrilor, dar in meciul 4 nici astia nu i-au mai putut salva de la un esce rusinos, caci este rusinos sa pierzi calificarea pe teren priopriu, in ciuda urletelor din tribune.