De ce își schimbă sibienii locul de muncă și ce îi motivează la serviciu. Adevărul scos la iveală și la Sibiu!

targul de cariere sibiuAproximativ jumătate dintre tinerii care își caută un loc de muncă afirmă că au părăsit jobul anterior pentru că au găsit o oportunitate mai bună în altă firmă, în timp ce o treime dintre respondenți susțin că au luat decizia de a pleca din companie pentru că obțineau un salariu prea mic. Sibiul nu prea face excepție de la această regulă.

Al treilea motiv pentru care salariații își părăsesc jobul e faptul că simt că nu sunt apreciați pentru activitatea lor. Alte aspecte care îi determină pe angajați să demisioneze sunt reprezentate de problemele financiare cu care se confruntă compania, relația defectuoasă cu șeful direct ori cu colegii sau domeniul jobului, care nu corespunde pregătirii lor.
Rezultatele reies din studiul realizat la ediția de primăvară a Târgului de Cariere (TdC) pe un eșantion de 1.470 candidați care au participat la eveniment în lunile martie și aprilie în 7 orașe din România și Republica Moldova: Brașov, Oradea, Iași, Chișinău, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș și Chișinău.
Astfel, din studiu rezultă că orădenii sunt cei mai hotărâți să părăsească o companie atunci când găsesc noi oportunități profesionale – 56,38% – față de brașoveni, care au dat acest răspuns în procent de 46,98%, sibieni-45,22%, clujeni-44% și ieșeni-42,67%.
Motivul care a stat la baza demisiei l-a reprezentat salariul prea mic pentru 44,68% dintre orădeni, 36,24 la sută dintre brașoveni, 32% dintre ieșeni, 28% dintre clujeni și 25,48% dintre sibieni. În ceea ce privește nevoia de apreciere a angajaților la locul de muncă, dintre participanții la studiu cei mai puțin apreciați se simt candidații din Brașov: 30,87% dintre ei afirmă că au părăsit compania la care au lucrat pentru că simțeau că nu le este apreciată munca. Același lucru l-au afirmat 28,67% dintre clujeni, 21,66% dintre sibieni, 21,33% dintre ieșeni și doar 9,57% dintre orădeni.

Siguranța locului de muncă, foarte importantă pentru angajați
Cercetarea realizată în rândul candidaților de la Târgul de Cariere mai arată că angajații simt în continuare nevoia de siguranță la locul de muncă. La nivel național, peste 70% dintre respondenți afirmă că siguranța locului de muncă este foarte importantă. Procentele cele mai ridicate, de peste 70%, s-au înregistrat în Oradea, Brașov, Sibiu, Mureș și Cluj, în timp ce procente mai mici au fost în Iași (57%) dar și în rândul candidaților care au participat la Târgul de Cariere în IT din Cluj (65 %).

Care sunt motivele pentru care lucrezi ore suplimentare
Potrivit studiului TdC, angajații sunt dispuși să lucreze ore suplimentare în mai mare măsură dacă simt că acest lucru îi ajută din punct de vedere profesional decât atunci când sunt plătiți pentru orele petrecute în plus la serviciu. Cei mai dispuși să lucreze ore suplimentare pentru a crește din punct de vedere profesional sunt mureșenii (61,11%), sibienii (60,53%), ieșenii (58,82%) și brașovenii (57,02%). Clujenii spun în proporție de 55,48% că stau în plus la serviciu  dacă acest lucru îi ajută din punct de vedere profesional, în timp ce orădenii fac această afirmație în procent de 42,11%.
Pentru recompensă financiară acceptă să lucreze ore suplimentare 51,88% dintre bihoreni, 40,79% dintre brașoveni, 40,53% dintre clujeni, 38,06% dintre ieșeni, 36,11% dintre mureșeni și 33,77% dintre sibieni.
În rândul IT-iștilor, recompensa financiară este un motiv bun pentru a sta peste program în cazul a 11,76% dintre cei intervievați, în timp ce 27,06% acceptă să lucreze în plus dacă acest lucru îi ajută să crească din punct de vedere profesional. 55,29% dintre specialiștii și pasionații în IT spun că așteaptă atât creștere profesională, cât și salarială dacă lucrează peste program, în timp ce 5,88% dintre ei recunosc că lucrează peste program chiar și fără vreun beneficiu.

7.000 de oportunități de carieră, 250 de companii și organizații
Recrutorii care au participat la Târgul de Cariere afirmă că au găsit în mare măsură persoane motivate, dornice să crească din punct de vedere profesional și bine pregătite. „Am găsit candidați bine pregătiți în domenii precum inginerie, vânzări, HR și contabilitate. Candidații de anul acesta de la TdC au venit pregătiți: știau care ar fi domeniile și ariile spre care doresc să se dezvolte, au venit cu întrebări pertinente cu privire la locurile de muncă pe care le vizau, dar și cu privire la companiile în cadrul cărora își doreau să se angajeze”, afirmă Cecilia Gherle, consultant în cadrul companiei de recrutare Lugera The People Republic.
În total, peste 7.000 de locuri de muncă, internshipuri, stagii de practică și oportunități de voluntariat au fost disponibile, în această primăvară, la Târgul de Cariere (TdC). Au recrutat la TdC peste 250 de companii și organizații printre care Accenture, Accesa, Active Job Consulting, Arvato Bertelsmann, Atexis, Bosch, Bosch Rexroth, CamelWeb, Competence Call Center, CIE Matricon, E.ON Business Services, Emerson, Faist Mecatronic, Genpact, Hirschmann România, Intacct, Kaufland, KFC, Lidl, McDonald’s, Porsche Engineering, Siemens, SCC Services, Sykes, Steelcase, VS Comunication, Xerox, Yardi România.

Ultima oră