Textul de mai jos nu este o replică la hitul ratat al trupei Taxi, cu același titlu. Acel cântecel care a reușit să stârnească numeroase declarații contradictorii. NU despre muzică sau smerenie, ci despre o catedrală. O clădire imensă, ce se dorește „Catedrala mântuirii neamului”. Din cauza disputei pe Catedrală, piesa muzicală și clipul ei promoțional au dispărut repede din spațiul virtual. „Atacul” asupra Catedralei s-a dovedit sinucigaș. Represaliile (celor care au simțit un pericol major asupra mântuirii neamului) au aruncat în aer ipoteza poetico-muzicală privind „dilemele” lui Dumnezeu: beton sau lemn, spații mari sau spații mici. S-au pierdut, deci, și cântecul, și mesajul. Inclusiv ocazia unei meditații publice asupra smereniei – temă majoră de reflectat, în perioada în care ne aflăm. Sau, mai exact, înaintea celei mai mari sărbători creștine.
De aceea, în locul clipului pierdut, vă propun un text, o meditație de ținut minte: „Despre smerenie”. Ea aparține marelui duhovnic, preot și călugăr de la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, Teofil Părăian (3 martie 1929 – 29 octombrie 2009). Sper să vă fie de folos în SĂPTĂMÂNA MARE a pregătirii SFINTELOR PAȘTI și vă doresc
S Ă R B Ă T O R I P A S C A L E B I N E C U V Â N T A T E!
*
Dacă ai smerenie, nu mai ai patimi; dacă ai patimi n-ai smerenie! Smeriţii sunt blânzi şi liniştiţi, trecători cu vederea, n-au pretenţii şi nu-i discută pe alţii, nu-i vorbesc de rău şi nu-i judecă, nu-i critică, nu calcă pe nimeni în picioare şi nu pun pe nimeni în spate. Un smerit este un om care are bucuria smereniei şi are odihnă din smerenie, pe când patimile hărţuiesc, patimile neliniştesc, patimile împresoară, patimile dezorientează, deviază, îl fac pe om neliniştit, îl fac pe om nemulţumit. De ce? Pentru că aceasta-i lucrarea patimilor.
De câte ori eşti nemulţumit, de câte ori eşti neliniştit, de câte ori ai pretenţii, de câte ori îl judeci pe altul, de câte ori osândeşti pe altul, de câte ori îl jigneşti pe altul, de câte ori vrei să-l pui la punct, de câte ori te sileşti să-l asupreşti şi să-l faci mai mic, de-atâtea ori să ştii că n-ai smerenie.
Trebuie să ne cercetăm pe noi înşine dacă am împlinit această cerinţă: dacă am ajuns să fim cu sufletul eliberat de orice ură, de orice nemulţumire, de orice răutate, de orice gând de răzbunare, de orice împotrivire, de orice chip al mâniei şi al răutăţii.
Niciodată n-o să putem face nişte lucruri mari dacă nu suntem hotărâţi pentru ele. Câtă vreme suntem nepăsători, câtă vreme ne dăm dreptate şi când facem rău, atunci niciodată n-o să putem ajunge să fim buni, cu adevărat buni, să fim înţelegători, cu adevărat înţelegători, să fim iertători, cu adevărat iertători, ci totdeauna vom rămâne mici şi totdeauna vom rămâne jos.
Când te rogi, ai nădejde! Noi nădăjduim la mila lui Dumnezeu, dar să căutăm să fim ca vameşul! Adică să nu ne intereseze ce face unul şi altul, să nu ne intereseze relele altuia, ci să ne vedem păcatele noastre, să înaintăm în binele pe care-l putem face, ca s-avem faptele fariseului şi smerenia vameşului.
Chiar în ziua de astăzi putem să avem bucuria dezlegării de răutate, bucuria dezlegării de nelinişte, pentru că Dumnezeu miluieşte cu liniştea, Dumnezeu binecuvintează, Dumnezeu odihneşte. El este odihna sufletelor celor drepţi!
* Preluare după https://parinteleteofil.wordpress.com/2014/02/08/despre-smerenie/