Ioan Deac, director general la Compa Sibiu, a afirmat zilele trecute în cadrul unei dezbateri publice organizată de ZF, că în oraș nu mai există forță de muncă disponibilă. Deac s-a luat și de cei de la ULBS în discursul său.
Antreprenorii din Sibiu şi Mureş consideră că este nevoie de investiţii în sistemul educaţional astfel încât să fie la zi şi pliat pe nevoile de pe piaţa locală, dar şi pentru ca firmele care agajează absolvenţi să aibă o competitivitate mai bună – aceasta este una dintre cele mai importante concluzii ale evenimentului ZF Antreprenorii României, organizat la Sibiu.
„Nu există forţă de muncă în Sibiu. Trebuie să găsim soluţii pentru a aduce românii din străinătate, să creştem competitivitatea firmelor, iar personalul şcolarizat să fie de calitate cât mai bună. Trebuie să se implementeze şi în România învăţământul dual, dar aşa cum îl au nemţii. Universitatea din Sibiu nu lucrează gândindu-se la viitor, ci la trecut”, a spus Ioan Deac, director general al Compa, producător de componente auto şi cea mai mare companie cu acţionariat majoritar românesc din Sibiu.
El este unul dintre reprezentanţii primului val de executivi de pe plan local care au reuşit să-şi ducă companiile la afaceri de mai mult de 100 de milioane de euro anual, conform zf.ro.