foto - o săptămână “altfel” la prefectura sibiu. agitată și frumoasă!

prefectura prefectElevii clasei a III-a de la Colegiul Naţional “Octavian Goga” au avut şansa să fie prefecţi şi subprefecţi, timp de câteva minute, în cadrul unei vizite efectuate la Instituţia Prefectului.

În prima zi a Şcolii Altfel, elevii, însoţiţi de doamna învăţătoare Goergiana Martin, au vizitat cele mai importante săli ale instituţiei: Sala Mare a Prefecturii, biroul Prefectului Vasile-Cristian Roman, biroul Subprefectului Anca Livia Şandru, precum şi locaţiile unde se realizează paşapoartele.
Oficialii instituţiei le-au explicat copiilor modul în care este organizată Prefectura, principalele atribuţii pe care le îndeplineşte, fiind totodată informaţi cu privire la modalităţile prin care pot obţine paşaportul, iar, mai târziu, permisul de conducere.
“Noi am fost deschişi la acest program. Consider că este foarte important ca Instituţia Prefectului să fie cunoscută de elevi, iar ei să aibă şansa, aşa cum specifică şi sloganul proiectului iniţiat de Ministerul Educaţiei, “să ştie mai multe, să fie mai buni”, inclusiv din punctul de vedere al cunoştinţelor legate de administraţie”, a declarat Vasile-Cristian Roman, Prefectul Sibiului. copii prefectura sibiu
Instituţia Prefectului va continua să primească pe parcursul întregii săptămâni clase de elevi, în cadrul Programului Şcoala Altfel. Până în prezent şi-au anunţat vizita Şcoala Generală Nr. 2 Sibiu, Liceul Tehnologic “Avram Iancu”, Colegiul Naţional “Octavian Goga” şi Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr Sibiu. În acest an, Şcoala Altfel se desfăşoară în perioada 18 – 22 aprilie.

foto - o săptămână “altfel” la prefectura sibiu. agitată și frumoasă!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică