VIDEO – Raliul Sibiului e gata de start. Organizatorii promit o ediție de excepție!

raliu oficialiMiercuri după-amiază, Sala Expozițională a Primăriei Municipiului Sibiu a găzduit conferinţa de presă premergătoare Raliului Sibiului 2016, etapa a doua în Campionatul Național de Raliuri Dunlop și Campionatul Național Rally2 Dunlop, dar și runda de debut  a Campionatului de Raliuri al Bulgariei.

Moderată de Roxana Ciuhulescu, PR Event Raliul Sibiului, conferința i-a avut ca invitați pe Claudiu Mărășescu, marketing manager CS Aria pentru Sport, organizatorul competiției, Mihai Leu, reprezentant AMC Racing, partener al Raliului Sibiului, dar și piloții  Dan Gîrtofan, fost campion al României, Cristiana Oprea, componenta singurului echipaj feminin din întrecerea internă, și Plamen Staykov, dublu laureat al întrecerii naționale din Bulgaria.
”Suntem la prima experiență de acest gen și timpul pe care l-am avut la dispoziție pentru a pune totul la punct a fost extrem de scurt. Am depus însă toate eforturile pentru ca, deopotrivă, concurenții și spectatori, să aibă parte de un eveniment de ținută. Greul abia urmează, dar vreau să le mulțumesc tuturor celor care au pus deja umărul pentru a pune pe roate acest proiect, cu atât mai mult cu cât, trebuie să vă spun, în organizarea unui raliu există o mulțime de repere și sarcini cărora trebuie să le acorzi atenție și pe care trebuie să le duci la îndeplinire. Abia aștept să înceapă competiția și sper că vom avea parte de un raliu de succes”, a declarat Claudiu Mărășescu, marketing manager CS Aria pentru Sport.

VIDEO – Raliul Sibiului e gata de start. Organizatorii promit o ediție de excepție!

Leu promote probe spectaculoase
Mihai Leu l-a completat: ”Parteneriatul cu CS Aria pentru Sport a fost unul remarcabil și, în opinia mea, organizatorul întrecerii s-a descurcat excelent și a creat premise pentru o întrecere la cele mai înalte standarde. În ceea ce privește raliul, eu am avantajul că vin din postura de pilot și știu ce fel de probe și-ar dori aceștia, dar, în egală măsură, cunosc și preferințele spectatorilor, mai cu seamă că aici avem un public interesat de un astfel de spectacol. Am căutat să găsim soluțiile optime, probele vor fi foarte spectaculoase, și, în plus, vom avea Superspeciala în centrul orașului, acolo unde fanii vor avea privilegiul de a vedea mașinile și piloții de foarte aproape. Sunt sigur că vom avea succes și eu cred, am și declarat-o, că vor fi cel puțin 10.000 de spectatori la Superspecială”.
Dan Gîrtofan a ținut să precizeze că deși concurează de 21 de ani în raliuri încă nu a reușit să se impună la Sibiu și că speră ca împreună cu copilotul său, Tudor Mârza, să spargă gheața cu acest prilej. ”Este un raliu într-o configurație nouă și mai întâi va trebui să vedem cum sunt probele. Cu siguranță vom lupta pentru victorie, suntem motivați să o obținem. De altfel, ne dorim să câștigăm nu numai Raliul Sibiului, dorim să câștigăm întreceri pentru că am o perioadă de câțiva ani buni de când nu am mai cunoscut gustul succesului”.

Grație feminină pe grila de start
Cristiana Oprea vine la Sibiu cu un nou copilot, Diana Hațegan. ”Obiectivul meu este să ajung la finish. Mi-am propus să evoluez mai ”curat” decât am făcut-o la Brașov și sper ca ritmul meu să crească de la probă la probă”.
Reprezentantul celor 20 de piloți bulgari care vor evolua în prima etapă a întrecerii naționale, a precizat: ”Sunt pentru prima dată la Sibiu. Știu însă că acesta este un raliu care este la cele mai înalte standarde, standardele FIA, și chiar dacă n-am avut prilejul de a concura alături piloților români cunosc faptul că sunt foarte buni. Abia aștept să ne confruntăm pe probele speciale”, a spus Plamen Staykov.
Raliul Sibiului 2016, considerată etapa a doua a Campionatului Național de Raliuri Dunlop și a Campionatului Național Rally 2 Dunlop, este organizată de ACS Aria Pentru Sport în parteneriat cu AMC Racing, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS). În premieră pentru Sibiu, această etapă va da startul Campionatului Național al Bulgariei.
Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, Consiliului Județean Sibiu, Consiliului Județean Alba, Consiliului Județean Vâlcea.
URMĂRIȚI MAI JOS ÎNREGISTRAREA CONFERINȚEI DE PRESĂ

Ultima oră

Comentariul meu

Publică