Campanie umanitară demarată de CNM Astra pentru copiii nevoiași din Fofeldea

fofeldeaMuzeul ASTRA lansează astăzi o campanie umanitară cu scopul de a sprijini copii nevoiaşi din satul Fofeldea. Este vorba despre o aşezare izolată din judetul Sibiu, unde locuitorii trăiesc in condiţii precare.

Cea mai apropiată localitate este la 5 kilometri distanţă, iar un mijloc de transport care să o lege de Fofeldea nu există. De aceea, mulţi locuitori nu pot face naveta pentru a avea un loc de muncă stabil şi astfel problemele financiare nu întârzie să apară.
Implicit şi copii au, la rândul lor, multe, multe lipsuri. ”Oricine doreşte să sprijine această campanie umanitară, poate să o facă, mai ales că suntem în preajma Paştelui! Campania are loc in perioada 6-20 aprilie, timp în care la sediul Muzeului ASTRA din Piaţa Mică, nr. 11, se pot strânge rechizite, jucării sau alimente, spre exemplu. Toate darurile vor ajunge la micuţii defavorizaţi din Fofeldea în apropierea Sărbătorilor Pascale. Multumim partenerilor care ne sunt alaturi in aceasta campanie – Simpa, Bleidinger, Sitemani”, spun cei de la CNM Astra.
Informaţii suplimetare pot fi obţinute la nr. de telefon : 0269/202419 – C.N.M. ASTRA

Ultima oră