Primăria investește două milioane lei în reamenajarea parcului Ştrand. Parcul Sub Arini, reconfigurat!

parc strandMunicipalitatea sibiană a anunțat marți că principalul parc din cartierul Ștrand va fi reamenajat și dotat corespunzător. Lucrările costă aproximativ două milioane lei și vor fi gata în opt luni. De asemenea primarul Astrid Fodor a anunțat și faptul că o zonă din Sub Arini urmează să fie reconfigurată.

Serviciul de Administrare a Parcurilor şi Zonelor Verzi a semnat luni, 28 martie, contractul pentru reamenajarea parcului Ştrand în suprafaţă de aproximativ 13.000 de mp şi dotarea corespunzătoare a acestuia. Contractul a fost semnat cu firma SC Gazonul SRL din Braşov, în conformitate cu rezultatele unei proceduri de achiziţie în cadrul căreia s-au depus trei oferte. Valoarea lucrărilor şi dotărilor care s-au convenit prin contract este de 1.967.000 lei.
“Parcurile şi zonele verzi din oraş au nevoie de revigorare atât ca vegetaţie, cât şi ca mobilier şi funcţionalitate. Pe lângă lucrările de reamenajare a parcului Ştrand, procedura de achiziţie pentru reconfigurarea unei zone din parcul Sub Arini este în curs”, spune Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.

Primăria investește două milioane lei în reamenajarea parcului Ştrand. Parcul Sub Arini, reconfigurat!

Ce se face în Ștrand
Lucrările includ în primul rând modernizarea sistemului de iluminat public, prin amenajarea unei noi rețele electrice și amplasarea de stâlpi pentru corpurile de iluminat. De asemenea, o rețea de distribuție de apă va fi amenajată în tot parcul pentru a alimenta sistemul automatizat de irigații, fântâna arteziană, cișmeaua și toaleta publică.
Contractul prevede și refacerea zonelor verzi prin amenajarea lor cu gazon şi plantarea de arbori (tei, platani, arţari, arbori de ampar şi glădiţe). Colina de pământ de pe o latură va fi transformată într-un spaţiu verde ornamental. Printre lucrările contractate se numără și amenajarea unor alei din beton şi pietriş şi crearea unei piațete în faţa bisericii.
O componentă foarte importată în acest proiect este crearea de terenuri de sport: un teren de baschet şi o zonă destinată tenisului de masă, ambele cu pardoseală elastică, precum şi un teren de volei pavat cu gazon natural. Zona de joacă pentru copii va fi extinsă prin amplasarea de noi jocuri, iar în vecinătatea ei vor fi amplasate echipamente de fitness.
Parcul va fi mobilat cu bănci, coşuri de gunoi, o cişmea cu apă şi suporturi pentru biciclete. De asemenea, în cadrul aceluiaşi contract va fi amenajată şi o toaletă publică.
Termenul de execuţie a lucrărilor este de 8 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică