VIDEO – FOTO Marius Grecu candidează oficial pentru primăria Șelimbăr. Vrea TRANSPARENȚĂ și rezolvarea marilor probleme ale comunei!

marius grecu selimbarPremieră importantă la Șelimbăr. Pentru prima dată cel puțin în ultimii 15 ani, un candidat la funcția de primar, a stat de vorbă deschis cu mass-media. Marius Grecu a vorbit despre ceea ce își dorește să facă în comună dacă va fi ales primar, dar nu a ocolit nici întrebările delicate, legate de lipsa unei transparențe în Primărie, atâta timp cât aceasta a fost condusă de Daniel Maricuța.

Marius Grecu a prezentat într-o coferință de presă avută loc miercuri la Șelimbăr și pe care Ora de Sibiu a transmis-o în direct, ce proeicte își propune să ducă la capăt sau să le înceapă în comună, dacă va fi ales primar la alegerile din luna iunie.
La începutul conferinței, Grecu a făcut o scurtă prezentare a sa. ”Sunt un tânăr de 36 de ani care locuiește în Șelimbăr. Am o experiență de 8 ani de zile ca viceprimar. Pot să vă spun că proiectele principale în care am fost implicat în derularea efectivă a lor, mi-au adus o experiență în plus și în același timp mult mai multă înțelepciune în ceea ce privește administrația publică”, a spus acesta.

Administrație publică normală: modernă și bazată pe o comunicare cu oamenii!
”Vrem să facem la Șelimbăr o administrație modernă și bazată pe un parteneriat cu cetățenii, motiv pentru care programul meu de audiențe este aproape zilnic, de luni și până joi. Mă întâlnesc cu oamenii și în afara orelor de program și discut cu ei. (..) Îmi place să interacționez cu oamenii pentru că numai așa pot afla problemele lor. Cea mai mare problemă în momentul de față ar fi cea a câinilor fără stăpâni. Sunt adeptul schimbărilor în ceea ce ține de o administrație publică modernă transparentă și eficientă. Asta impune o administrație locală. TRANSPARENȚĂ!”, a continuat Grecu.

Transparență, cuvântul de ordine în primărie. Și acum și în viitor!
Marius Grecu a mărturisit că decizia de a candida a preluat-o din rândul cetățenilor. Acesta spune că cel mai important lucru pe care îl vrea schimbat și la care se lucrează deja, este cel al transparenței totale în rândul administrației locale șelimbărene.  ”Am o serie de inițiative de proiecte pe termen scurt. Printre acestea aș dori să vă transmit câteva. Primul pas ar fi legat de transparență. Vorbim de comunicarea pe site-ul primăriei Șelimbăr a informațiilor de interes public și implementarea unui sistem de plăți on-line precum și de eliberarea unor documente ce pot fi eliberate electronic pentru o bună colaborare cu cetățenii. (..) Pe termen mediu și lung am mai multe proiecte cum ar fi noul PUG al comunei, continuarea modernizării infrastructurii stradale și a rețelei de apă și canalizare și suntem în curs de finalizare a unui parteneriat, legat de câinii fără stăpâni. Suntem în discuții cu cei de la Animal Life pentru a rezolva această problemă. (..) Vreau ca cetățenii să vină cu idei către noi. Sunt deschis la orice sugestii.

De ce independent
Grecu a explicat și de ce a ales să candideze ca independent pentru primăria Șelimbăr. ” Propuneri de la partidele politice nu am avut pentru că eu mi-am manifestat intenția de a candida independent.
Am ales să fiu independent pentru că așa mi-am dorit și pentru că așa au vrut și cetățenii comunei. Nu pot să stau deoparte pentru că în acești opt ani am aflat problemele oamenilor și vreau să le rezolvăm”, a mai afirmat acesta.

Despre relația cu Sibiul
”E important să te ai bine cu vecinii pentru că dacă Doamne Ferește îți arde casa, vecinii sunt primii care îți sar în ajutor. Drept urmare vreau să avem o colaborare foarte bună de vecinătate prin rezolvarea mai multor probleme, inclusiv în cea de a relaționa cu Sibiul legat de rețelele stradale și tot ce are legătură cu Sibiul. Noi avem toată deschiderea către Sibiu să discutăm orice problemă” a mai spus Grecu.

Despre dezvoltarea Șelimbărului
”Vrem o zonă locuită de tineri cu locuri de joacă, parcuri, grădiniție și dispensare. În noul PUG se vor regăsi aceste locuri. O să identificăm și suprafețele necesare pentru dezvoltarea comunei. Bugetul localității este afișat și pe site-ul primăriei. Este cifrat undeva la 7 milioane de euro”, a mai adăugat acesta.

Despre viitori contracandidați
”Normal că mă aștept să am contracandidat, chiar dacă nu știu deocamdată ca cineva să își fi exprimat dorința să candideze. Sper să fie un scrutin democratic, bazat pe o luptă în proiecte și să nu mai avem de a face cu o campanie cum a fost în trecut. Eu îmi doresc să iau 51 la sută din voturi”, a mai declarat Grecu.

VEZI MAI JOS ÎNREGISTRAREA CONFERINȚEI DE PRESĂ

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. Problema maidanezilor NU TREBUIE lasata in seama mancatorilor de bani de la ONGuri. Este cea mai mare greseala! N-o sa scapam niciodata de ei asa. Ca cetatean al comunei Selimbar, platitor de impozite vreau contract cu serviciu de ecarisaj, numar de telefon unde sa sun sa vina sa ia maidanezii de pe campul din spatele casei si de pe strada pe care stau. Serviciu de ecarisaj dup-aia poa’ sa-i dea pe maidanezi si lui Mos Craciun din partea mea. Eu nu mai vreau sa-i vad pe strazi si pe campuri si latiti pe sosele.