foto – mitropolitul ardealului a împărțit flori mămicilor de la maternitatea sibiu

streza 4Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a vizitat ieri de Ziua Femeii, Maternitatea de la Spitalul Județean Sibiu. Streza a oficiat o slujbă în prezența mămicilor internate aici și le-a împărțit flori acestora, la finalul binecuvântării.

Ierarhul a oficiat o slujbă de binecuvântare a mamelor şi a viitoarelor mame, iar la final le-a felicitat cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii. Părintele Mitropolit le-a oferit flori mamelor şi tuturor femeilor prezente, iar reprezentanţii Departamentului de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului au oferit daruri mămicilor şi gravidelor.
La eveniment a fost prezent şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sibiu, dr. Vasile Spinean, directorul de îngrijiri, as. pr. Andrei Mihu, alături de cadrele medicale şi o parte a personalului din Maternitatea sibiană. De asemenea, în soborul de preoţi s-au aflat consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea, protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, preotul de la biserica spitalului, părintele Nicolae Laţchescu şi alţi slujitori ai sfintelor altare.streza 1“Când ne gândim creştineşte la ceea ce a lăsat Dumnezeu ca lucrare minunată a creaţiei, ne dăm seama că a  da naşterea la o viaţă este cea mai mare bucurie pe care poate să o aibă o fiinţă umană, mai ales atunci când vede binecuvântarea lui Dumnezeu, în ciuda nevoinţelor şi durerile naşterii. Există trei lucruri mari: demnitatea, bucuria nespusă şi responsabilitatea mare. Dacă va rândui Dumnezeu să fiţi primitoarele acestui mare dar, noi toţi suntem obligaţi să vă acordăm o cinstire mai mare decât cea acordată nouă înşine. Cu toţii privim în urmă şi ne dăm seama că la începutul existenţei noastre este o mamă, o fiinţă care a pus temelie existenţei noastre prin binecuvântarea lui Dumnezeu”, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.streza 3
“Pentru spitalul nostru, prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale astăzi, într-o zi cu semnificaţii deosebite pentru mame, pentru femei în general, este deosebită. Înaltpreasfinţia Sa este un partener constant al instituţiei noastre, pentru care îi mulţumesc şi trebuie să recunoaştem cu toţii că Biserica şi sănătatea merg mână în mână. Cu toţii atunci când ne rugăm, ne rugăm şi pentru sănătate, iar atunci când reprezentanţii cei mai de seamă ai Bisericii înţeleg să fie alături de noi, simţim o bucurie şi nu avem decât un gând de recunoştinţă”, ne-a spus dr. Vasile Spinean. streza 2Sursa: mitropolia-ardealului.ro

Ultima oră

Comentariul meu