sibienii au alergat pentru un cros caritabil ca să ajute copiii bolnavi de cancer

cros sibiuWeekendul trecut, a avut loc la Sibiu prima ediție din acest an al crosului caritabil “Sibiul Aleargă Pentru Spitalul Copiilor”, dedicat strângerii de fonduri necesare construirii primului Spital independent de Oncologie și Hematologie Pediatrică din România.

De această dată, au fost donați circa 1.500 lei, sumă ce ar putea acoperi cheltuielile necesare achiziționării a circa 1.500 de branule. Aproximativ 80 de sibieni au alergat sâmbătă pentru copiii bolnavi de cancer.
„Am început anul în forță. Avem un obiectiv foarte ambițios, dar pe care trebuie să îl atingem cu pași mici. Fiecare leu contează! Mă bucur să văd fețe noi și fețe vechi la cros. Proiectul participă la semi-maratonul de la Sibiu, de pe 28 mai, și sunt încrezător că vom avea rezultate bune”, a declarat Marius-Florin Dinu, organizatorul evenimentului de la Sibiu.
În plus față de cei 1.500 lei, sibienii au donat în acest week-end și 13 kg de monede, fonduri ce vor fi alocate aceluiași proiect.
Pentru a participa la crosul caritabil, sibienii au plătit o sumă simbolică de minim 1 leu. În plus, au fost încurajați să contribuie la această cauză cu mărunțișul de care nu mai au nevoie. Toate fonduri colectate vor fi donate exclusiv pentru a construi o șansă în plus pentru copiii care suferă de cancer.
În acest week-end, Sibiul a alergat alături de alte nouă orașe din România, în aceeași zi și la aceeași oră, pentru strângerea de fonduri dedicate primului spital oncologic pediatric din România.
Viitorul spital, construit în București exclusiv din bani donați de către oameni – persoane fizice și juridice, va fi deținut și operat de fundația 1leu.org, fără sprijin din partea statului român. Se dorește a fi, așadar, un spital de la oameni pentru oameni – de această dată fiind vorba de copiii diagnosticați cu cancer. Costurile totale construirii, utilării și inaugurării spitalului se ridică la 80 de milioane de lei. Până acum, am fost donați puțin peste 300.000 lei prin diverse acțiuni în întreaga țară.
Organizatorii le mulțumesc tuturor celor care au participat la cros și îi invită să se alăture cauzei și la următoarea ediție, ce va avea loc pe 2 aprilie.

sibienii au alergat pentru un cros caritabil ca să ajute copiii bolnavi de cancer

Ultima oră

Comentariul meu

Publică