copii ghiozdane

Înscrierile copiilor la clasa pregătitoare, etapa I, se desfăşoară în perioada 29 februarie – 18 martie 2016, în intervalul orar 8,00-18,00 (luni-vineri), respectiv 9,00-13,00 (sâmbăta).

Conform Metodologiei şi calendarului de înscriere a copiilor în învăţământul primar, părinţii sunt obligaţi să îi înscrie la clasa pregătitoare pe copiii care împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2016 inclusiv. In cazul copiilor care împlinesc 6 ani după data de 31 decembrie 2016 inspectoratele școlare/unitățile de învățământ vor consilia părinții privind nevoia de a lua decizii în interesul educațional al copilului și îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluționată decât în urma evaluării dezvoltării psihosomatice care să ateste pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. În cazul în care rezultatul evaluării arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, copiii vor fi înscriși în grupa mare din învățământul preșcolar. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.
În clasa pregătitoare din învățământul special sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale, care împlinesc vârsta de 8 ani până la data începerii anului școlar. La solicitarea scrisă a părinților, pot fi înscriși în clasa pregătitoare și copii cu cerințe educaționale speciale cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani la data începerii anului școlar.
Evaluarea dezvoltarii psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse si Asistenţă Educaţională Sibiu, atat la sediul CJRAE, cat şi în unităţi de învăţământ din judeţ, cu prioritate in gradinite. Evaluarea se efectuează în perioada 23 februarie – 16 martie, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Pentru detalii legate de înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, ISJ Sibiu a creat, pe prima pagina a site-ului propriu, o sectiune – Inscrierea in invatamantul primar 2016. Parinții pot obține, de asemenea, informații direct de la scoli, cu ocazia evenimentului Ziua portilor deschise. Fiecare unitate de invatamant in care se înfiinţează clasa pregatitoare are obligatia sa organizeze acest eveniment public intr-una din zilele din intervalul 24 februarie-3 martie. Parintii si copiii vor putea vizita spatiile si vor putea discuta cu cadrele didactice.
Totodata părinţii se pot informa la gradinite și nu în ultimul rând pot accesa TELVERDE – parintii pot suna gratuit la numarul 0 800 816269 si sa solicite informatii si lamuriri.
In 25-26 martie 2016 se vor afișa în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar și al unităților de învățământ listele cu candidații înmatriculați, numărul de locuri rămase libere și lista copiilor neînscriși după prima etapă.
La nivelul jud. Sibiu în planul de şcolarizare au fost alocate 4094 locuri, în 200 de clase repartizate astfel: 180 clase cu predare în limba romană, 20 clase cu predare in limbile minoritatilor (germana 18 clase si 2 clase maghiara).

Ultima oră

Comentariul meu