România se pregătește să primească primii refugiați din cei pe care trebuie să îi găzduiască obligatoriu, conform cotelor stabilite de Uniunea Europeană. Primele 15 persoane sosesc zilele următoare, iar în total în țara noastră vor ajunge peste 4100 de oameni.
Un prim lot de cel mult 15 refugiaţi va sosi în România la începutul lunii martie, în urma repartizării prin mecanismul cotelor obligatorii de relocare al UE, ei fiind selectaţi din Grecia şi din Italia. În 2016 şi 2017, România trebuie să primească cel puţin 4.180 de refugiaţi, conform celor două mecanisme de relocare adoptate la nivelul UE. Primii urmează să fie cazaţi la Galaţi, anunta mediafax.ro.
În prezent, în România sunt amenajate 6 centre de cazare pentru refugiaţi şi solicitanţi de azil, care nu fac faţă numărului total de peste 6.200 de imigranţi pe care România ar trebui să îi găzduiască în următorii ani, capacitatea lor fiind de doar 1.500 de persoane, conform cifrelor de la Imigrări, obţinute de Gândul.
„La începutul lunii martie, soseşte primul grup. Detaliile exacte le vom ştii în momentul în care statul respectiv (Grecia sau Italia – n.r.) va face transferul. Procedura este că noi trimitem nişte cereri de intenţie către Grecia şi Italia, în funcţie de câte persoane putem noi procesa, iar ei decid câţi trimit”, a explicat pentru Gândul Ermina Mihai, purtătoare de cuvânt a Inspectoratului General pentru Imigrări, vorbind de un grup de cel mult 15 refugiaţi.
Mai exact, pe 3 martie urmează să sosească 11 persoane, care vor fi cazate la Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi, conform Euractiv, care citează reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Imigrări, prezenţi la o dezbatere organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.
Până acum, România a solicitat Italiei 190 de refugiaţi aflaţi în centrele sale, iar Greciei 125 de refugiaţi, în total 315 persoane.
În prezent, România dispune de 6 centre pentru cazarea refugiaţilor şi solicitanţilor de azil, toate tentativele Ministerului Afacerilor Interne de a demara construirea unora noi fiind pe moment abandonate, din cauza puternicei opoziţii de pe plan local. MAI luase în calcul trei locaţii – foste cazărmi ale Jandarmeriei – pentru construirea unor noi centre pentru refugiaţi – la Tăşnad (Satu Mare), la Bumbeşti Jiu (Gorj) şi la Câmpulung Muscel (Argeş). sursa: mediafax.ro