campanie umanitară pentru un profesor universitar din sibiu. a fost rănit grav într-un accident auto!

adrian.morosan (1)Conducerea și angajații Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu au lansat o campanie umanitară pentru sprijinul uneia dintre cadrele didactice ale instituției, care are nevoie de sprijin.

Este vorba despre conf. univ. dr. Adrian Moroșan, Director al Departamenului de Finanțe-Contabilitate al Facultății de Științe Economice care, în luna decembrie a suferit un accident de mașină. ”Din fericire starea lui s-a îmbunătățit, a ieșit din comă, însă pentru Adrian Moroșan urmează o lungă și costisitoare perioadă de recuperare. Din acest motiv am decis ca la nivelul universității, dar nu numai, să demarăm o campanie de strângere de fonduri pentru a-l ajuta pe Adrian să se recupereze cât mai repede”, a declarat prof.univ.dr.ing. Ioan Bondrea, rectorul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.
Cei care doresc să contribuie cu donații o pot face în contul RO53CECESB0131RON0297762 – Sindicatul Cadrelor Universitare din Sibiu.
Prin formularul 230 se pot direcţiona 2% din impozitul anual către Sindicatul Cadrelor Universitare din Sibiu, pentru Adrian Moroșan.
Adrian Moroșan are 39 de ani, este căsătorit și are o fetiță de 2 ani.

Ultima oră

Comentariul meu