OFICIAL - Cutremurul de 4,2 grade a avut loc în apropiere de Cisnădie. Ce spun autoritățile!

CutremurUn cutremur de 4,2 grade pe scara Richter a avut loc azi, 29.12.2015, la ora 20.56, în zona seismică Făgăraș-Câmpulung, județul Vâlcea, cu epicentrul la aproximativ 32 de Km de Cisnădie, la Brezoi, fiind resimțit în județul Sibiu.

În urma acestui cutremur, la dispeceratul Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu nu au fost semnalate victime sau pagube materiale. Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, recomandă cetățenilor, ca în situații de urgență, să apeleze numărul unic de urgență 112. De asemenea, amintim că atunci când declanșează un cutremur,  este important să vă păstraţi  calmul și să liniștiţi persoanele din jur.
”Protejaţi-vă sub tocul ușii sub o grindă, lângă un perete de rezistență sau adoptaţi o poziţie ghemuit, acoperit și  susţinut de un obiect solid. Dacă vă aflaţi în interiorul unei clădiri, nu  ieșiţi, și nu fugiţi pe scări! Nu utilizaţi liftul”, spun cei de la ISU Sibiu.

Comportament după cutremur
Evacuarea din clădiri
Clădirile trebuie părăsite calm, fără a lua lucruri inutile, iar drumul spre ieşire  trebuie verificat cu grijă, pentru a evita expunerea la pericole.
Pentru orice eventualitate, trebuie prevenită rănirea provocată de căderea unor  tencuieli, cărămizi, etc. la ieşirea din clădire, utilizând o cască de protecţie sau, în  lipsa acesteia, un scaun (taburet) ori alt obiect protector (geantă, ghiozdan, cărţi  groase, etc.).
Dacă la ieşire uşile sunt blocate, trebuie să se acţioneze fără panică pentru  deblocarea acestora. Dacă uşile nu pot fi deblocate, se recomandă spargerea  geamului, curăţirea ramei şi a zonei de cioburi, utilizând un scaun, o vază, etc. şi  evacuarea prin golul astfel creat.
Persoanele rănite
În cazul în care, în urma unui cutremur sunt persoane rănite, acestea trebuie să fie eliberate din locurile unde au rămas prinse şi să li se acorde  primul ajutor. Răniţii grav nu trebuie mişcaţi decât dacă sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte cauze, până la acordarea unui ajutor  sanitar-medical calificat. În caz contrar, starea răniţilor ar putea fi agravată de manevrarea necorespunzătoare. De asemenea, persoanele în putere  trebuie să se îngrijească de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor şi să acorde tot sprijinul echipelor de salvare.

Utilizarea telefoanelor  
Telefonul nu trebuie utilizat decât pentru apeluri către serviciile de urgenţă, în cazuri justificate, pentru a nu bloca circuitele telefonice.

Verificarea instalațiilor
Pentru a preîntâmpina eventuale dezastre cauzate de cutremure,  trebuie verificată starea instalaţiilor electrice, de gaze, apă, canalizare. În cazul în  care se constată avarii, trebuie închisă alimentarea locală sau generală şi anunţată unitatea de specialitate pentru intervenţie. De asemenea, nu trebuie  folosit focul.  •Dacă se constată că în ascensor sunt persoane blocate, operaţiunea de evacuare este dificilă şi nu există un alt pericol imediat (incendiu, scurgere  de gaze, inundaţie, etc.), încercaţi să calmaţi persoanele şi adresaţi-vă unei firme specializate sau serviciilor de urgenţă, intervenind numai cu specialişti  şi unelte necesare, cu grija de a nu provoca deplasarea cabinei sau căderea în gol a vreunei persoane.

Persoanele rămase blocate  
Experienţa cutremurelor precedente a dovedit că este util ca oamenii să aibă  cunoştinţe necesare supravieţuirii până la intervenţia echipelor de salvare, în cazul  unei situaţii extreme în care, de exemplu, aceştia sunt surprinşi sub dărâmături,  mobilier răsturnat sau într-o cameră/incintă (ascensor, etc.) blocată, prin  înţepenirea uşilor sau din alte cauze.O variantă clasică de comunicare cu  personalul specializat care intervine pentru deblocare şi salvare, este să se bată, la  intervale regulate, cu un obiect tare în conducte învecinate sau în pereţii incintei,  până la stabilirea unui contact verbal între victimă şi salvatori.
Persoanele aflate în astfel de situaţii de criză trebuie să evite contorizarea  timpului scurs până la salvare, deoarece, în astfel de condiţii, deşi timpul pare  nesfârşit, corpul uman îşi mobilizează resurse nebănuite pentru a trece peste o  perioadă critică. În acest mod se explică rezistenţa de sute de ore în condiţii de  blocare la cutremur a unor persoane aparent fragile.

Atenție!
În situații de urgență nu ezitați să apelați la 112
Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumiotru Croitorul” al județului Sibiu sunt la datorie, în slujba întregii comunități.

Ultima oră