An de succes pentru Teatrul de Balet din Sibiu. Vânzările de bilete aproape că s-au DUBLAT!

teatru de balet echipaAnul 2015 a fost un an plin de evenimente la Teatrul de Balet Sibiu. Primul spectacol prezentat în acest an publicului, “Lacul Lebedelor”, s-a dansat în data de 21 ianuarie 2015 cu casa închisă. Anul a continuat cu alte douăzeci și cinci de reprezentații, dintre care șapte spectacole în premieră, și s-a încheiat cu un turneu la Siracusa în Italia și patru reprezentații ale spectacolului “Spărgătorul de nuci”.

După zece ani pe scena Operei Naționale București, prim solistul Ovidiu Matei Iancu s-a mutat la Sibiu
La începutul anului 2015, scena baletului sibian s-a îmbogățit cu unul dintre cei mai valoroși dansatori români de balet. După ce a avut mai multe colaborări în anii precedenți cu Teatrul de Balet Sibiu, Ovidiu Matei Iancu, prim solist timp de zece ani al Operei Naționale București, a ales în acest an Teatrul de Balet Sibiu ca unică scenă din România unde să performeze permanent. În calitate de prim solist al baletului sibian, Ovidiu Matei Iancu a fost invitat în acest an să danseze și pe scena altor teatre din România (Iași, Timișoara, București) sau străinătate (Italia, Bulgaria). Alături de Ovidiu Dragoman – directorul Teatrului de Balet Sibiu, Ovidiu Matei Iancu a făcut parte din juriul Olimpiadei Naționale de Coregrafie, ce a avut loc la Bacău, în luna aprilie.

An de succes pentru Teatrul de Balet din Sibiu. Vânzările de bilete aproape că s-au DUBLAT!

Spectacol în premieră de Ziua Internațională a Dansului
În anul 2015, Teatrul de Balet Sibiu a marcat Ziua Internațională a Dansului prin punerea în scenă, în data de 29 aprilie, a premierei de balet clasic “La fille mal gardée”. Coregrafia spectacolului a fost realizată de Aleisha Gardner și Alexandru Fotescu, iar rolurile solistice au fost intepretate de Ada Gonzalez (Spania) și Ovidiu Matei Iancu (România). “La fille mal gardée” a fost prima premieră a anului 2015, TBS prezentând în acest an alte șase coregrafii în premieră : “Sînt o babă comunistă!” – premieră națională de dans-teatru (27 mai 2015), “Escapadă urbană”, “Nichita” și “9 Pași” (15 iulie 2015), “Dincolo de dans” – premieră de balet neoclasic (14 octombrie 2015), “Anna Karenina” – premieră de balet neoclasic (25 noiembrie 2015).TBS (1)Sint_o_baba_comunista

TBS, prima companie de dans din România care a pus în scenă romanul “Sînt o babă comunistă!”
Un moment important al anului 2015 la Teatrul de Balet Sibiu a fost premiera națională a spectacolului de dans – teatru “Sînt o babă comunistă!”, spectacol inspirat de romanul omonim al lui Dan Lungu. TBS este singurul teatru din România care a pus în scenă un spectacol de dans inspirat de romanul lui Dan Lungu “Sînt o babă comunistă!”, roman tradus în nu mai puțin de zece limbi. Atât premiera spectacolului (27 mai 2015) cât și reluarea din data de 3 iunie s-au dansat cu sala plină, spectacolul bucurându-se de un foarte mare succes la public.

Directorul “Jofrey Ballet Concert Group” New York, SUA, a montat în premieră în România, la TBS
Davis Robertson, directorul renumitei școli de balet “Jofrey Ballet Concert Group”, a montat în luna octombrie, pentru prima dată în România, la Teatrul de Balet Sibiu, coregrafia “Dincolo de dans”. Spectacolul a propus o abordare coregrafică nouă, în care publicul a fost parte din spectacol, aproape de dansatori, reușind să surprindă în mod plăcut pe toți cei prezenți la eveniment.spectatori casa de cultura balet

Aproape 80 la sută creștere a vânzărilor de bilete
Anul 2015 a adus o creștere de 79,41% a vânzărilor de bilete, comparativ cu anul 2014. Comparat cu anul 2013, în 2015 TBS a înregistrat o creștere de 69.5% a vânzărilor de bilete, iar în raport cu anul 2012, cresterea vânzărilor de bilete din 2015 este de 145%.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică