S-a adoptat legea care interzice fumatul în restaurante, cluburi și toate spațiile publice. Când intră în vigoare!
FOTO: arhivă

fumat interzisVeste excelentă pentru cei care nu fumează și nu chiar bună pentru fumători. Camera Deputațiilor a adoptat marți legea ce interzice fumatul în toate spațiile publice. Legea a fost trimisă deja pentru adoptare.

Legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise a fost adoptată, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 164 de voturi „pentru”, 20 voturi „împotrivă” şi 26 de abţineri, urmând să fie transmisă preşedintelui spre promulgare.
Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun interzice complet fumatul în toate spaţiile închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, unităţi sanitare, precum şi cele de învăţământ.
În cadrul dezbaterii din plenul Camerei Deputaţilor, deputatul PNL Horia Cristian a declarat că PNL va vota legea antifumat, transmitându-le colegilor săi că doar 28% dintre alegătorii acestora fumează, potrivit statisticilor.
„Avem în România o lege veche de 15 ani care a dovedit că este absolut inutilă. Nu a limitat în niciun fel fumatul în spaţiile publice şi, în continuare, cei 72% dintre români care nu fumează sunt supuşi unei minorităţi de 28% care fumează. Este momentul ca România să intre şi ea în normalitate, să intre rândul ţărilor care au limitat în mod drastic fumatul în spaţiile publice. Doar 28% dintre români fumează, 28% dintre alegătorii dumneavoastră”, a declarat deputatul PNL Horia Cristian.
La rândul său deputatul UDMR Mate Andras a anunţat că grupul minorităţii maghiare din Camera Deputaţilor va susţine, de asemenea, legea antifumat, afirmând că şi nefumătorii au dreptul la sănătate, aşa cum fiecare cetăţean are acest drept.
„Fiecare cetăţean are dreptul la sănătate şi cred că atunci când lucrăm aici, în Parlament, şi cei care suntem nefumători avem dreptul la sănătate. (…) Foarte mulţi colegi nu respectă nici măcar dreptul nostru la sănătate, atunci când fumează în faţa uşii de la intrare. De asemenea, când mergem cu copiii noştri la cafenea sau să mănânce o prăjitură, copilul meu sau al dumneavoastră, al cetăţenilor, sunt puşi în pericol pentru că este obligat să inhaleze fumul de ţigară”, a declarat deputatul UDMR Mate Andras.
Iniţiatoarea legii, deputatul PSD Aurelia Cristea a spus că nu a făcut altceva decât să preia legea antifumat de la deputatul PSD Manuela Mitrea şi să amendeze legea, în urma un demers de dezbatere publică inspirat din bunele practici ale statelor europene.
„De 8 luni, aproape 9 luni m-aţi auzit vorbind continuu despre această lege şi despre nevoia de protecţie a sănătăţii, a noastră, dar în special a copiilor şi copiilor copiilor noştri. Această lege a pornit de la doamna deputat Manuela Mitrea. Nu am făcut decât să amendez această lege şi împreună cu 250 de ONG să facem un demers de dezbatere publică inspirat din bunele practici ale statelor europene”, a declarat iniţiatoarea legii.
Legea antifumat a fost adoptată, vineri, în unanimitate, de Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor, membrii comisiei hotărând retragerea amendamentului care interzicea afişarea produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere. Sursa: mediafax.ro

S-a adoptat legea care interzice fumatul în restaurante, cluburi și toate spațiile publice. Când intră în vigoare!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică