Consiliul Judeţean Sibiu a recepţionat luni, 7 decembrie 2015, lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 142 E Dârlos – Hoghilag, în lungime de 16,354 km. Investiția se ridică la 17,4 milioane lei.
Lucrările au început în luna august 2014 şi au fost realizate de SC Drumserv SA din Târgu Mureş. Proiectul a fost întocmit de către SC Proconcept DI SRL Sibiu, iar dirigenţia de şantier a fost asigurată de SC STARCOM EXIM SRL Cluj-Napoca.
Finanţarea acestei investiţii s-a făcut din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 2 – Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale, domeniul de intervenţie 2.1. – Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane – inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură.Contractul de finanţare al proiectului a fost semnat în 20 decembrie 2013, iar implementarea proiectului a avut o durată de 24 de luni.
Valoarea totală a proiectului este de 17.493.304 lei fără TVA, din care contractul de lucrări se ridică la suma de 17.014.128,79 lei fără TVA.„Consider că modernizarea acestui tronson semnificativ ca lungime, peste 16 km, din drumul judeţean DJ 142 E Dârlos – Hoghilag, realizat într-un timp record de un an şi patru luni, este una dintre investiţiile importante ale Consiliului Judeţean Sibiu, cu impact pozitiv atât pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trafic, cât şi pentru dezvoltarea socio-economică a zonei. Vom continua să atragem fonduri europene pentru modernizarea altor drumuri judeţene şi interjudeţene, infrastructura rutieră fiind o prioritate pentru Consiliul Judeţean”, a declarat preşedintele Ioan Cindrea, în cadrul unei conferinţe de presă.Pe întreaga lungime a drumului s-au executat lucrări legate de structura rutieră, de scurgerea apelor, prin realizarea de şanţuri de pământ, rigole carosabile şi podeţe. De asemenea, s-au realizat drumuri laterale, iar o atenţie deosebită s-a acordat siguranţei circulaţiei, atât pietonale cât şi auto. Trecerile de pietoni au fost semnalizate prin indicatoare şi marcaje şi s-au realizat marcaje orizontale şi montarea de indicatoare rutiere.
Declaratii Cindrea despre DJ142 DARLOS - HOGHILAG
Din cate am vazut drumul e cam suprainaltat fata de gospodarii ceea ce va da mari batai de cap cand ploile vor fi abundente !!