VIDEO - FOTO Primăria Sibiu a premiat 416 elevi din municipiul Sibiu cu rezultate bune la olimpiade

astrid fodorPrimăria Municipiului Sibiu în colaborare cu Serviciul Public de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat a premiat miercuri, 9 decembrie, elevii cu rezultate bune la olimpiadele şcolare organizate în acest an.

Festivitatea a avut loc la Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong, premiile şi diplomele fiind înmânate elevilor de către primarul interimar Astrid Fodor şi directorul Serviciului Public de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat, doamna Simona Pop.
“Elevii noştri au obţinut rezultate frumoase la aceste concursuri şi consider că trebuie să continuăm să îi încurajăm. Aceşti copii şi tineri nu s-au oprit la a învăţa lecţia, ci au dorit să ştie mai mult, să performeze, acest lucru dându-le un start bun pentru viitor. Pe lângă rezultatele obţinute, am dorit să aplaudăm şi spiritul lor de a concura, un motor foarte important pentru propria educaţie şi un mod foarte sănătos pentru elevi de a-şi verifica şi îmbunătăţi performanţele. Felicitări elevilor şi profesorilor care i-au pregătit! ”, a spus Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului, cea care a și premiat fiecare elev în parte.
În cadrul acestei festivităţi au fost acordate premii în valoare totală de 97.800 lei, fonduri provenite din bugetul local şi puse la dispoziţie prin intermediul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu. premiere olimpici_2015
Elevii sibieni au obţinut 34 de premii şi menţiuni la olimpiadele naţionale: opt elevi au obţinut locul I, patru elevi au obţinut locul II, şase elevi au obţinut locul III şi alţi 16 elevi au obţinut menţiuni. Dintre aceşti elevi merituoşi, care au făcut cinste şcolii, profesorilor şi oraşului, îi amintim pe cei care au obţinut premiul I la olimpiadele naţionale:
–    olimpiada de limbă germană – Kielhorn Maya Isabela (Colegiul Samuel Brukenthal)
–    olimpiada de limba germană – Mihoc Iordache Ovidiu (Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr)
–    olimpiada de pictură – Tocoaie Daniela Ioana şi Varga Diana Amalia (Liceul de Artă)
–    olimpiada de educaţie fizică – şah – Cosman Andreea Mărioara (Colegiul Naţional Octavian Goga)
–    olimpiada de educaţie fizică – aruncarea suliţei – Necşoiu Andreea (Liceul Teoretic Onisifor Ghibu)
–    olimpiada de educaţie fizică – săritură înălţime – Bejan Andreea (Liceul Teoretic Onisifor Ghibu)
–    olimpiadă educaţie tehnologică – Souca Daria (Şcoala Gimnazială Nicolae Iorga)
gong spectatori
La olimpiadele judeţene un număr de 133 de elevi au obţinut locul I, 134 de elevi au obţinut locul II şi 115 elevi au obţinut locul III.
Iată valoarea premiilor acordate:
•    Pentru premii obţinute la OLIMPIADA NAŢIONALĂ: Locul I – 1.000 de lei, locul II – 800 de lei, locul III – 600 de lei, menţiune – 300 de lei
•    Pentru premii obţinute la OLIMPIADA JUDEŢEANĂ : Locul I – 300 de lei, locul II – 200 de lei, locul III – 100 de lei

Festivitate premiere a elevilor olimpici din Sibiu
play-sharp-fill

Festivitate premiere a elevilor olimpici din Sibiu

VIDEO - FOTO Primăria Sibiu a premiat 416 elevi din municipiul Sibiu cu rezultate bune la olimpiade

Ultima oră

Comentariul meu

Publică