Încep Zilele „Iustin Panța” la Sibiu. Programul evenimentului!

Iustin-PantaTeatrul „Gong” și Revista „Euphorion” organizează în perioada 6 – 7 noiembrie Colocviul Zilele Poeziei „Iustin Panţa”.

Ajuns la a XIV-a ediţie, Colocviul Zilele Poeziei „Iustin Panţa” (6-7 noiembrie, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong”) adună la Sibiu câteva dintre cele mai importante nume ale literaturii române contemporane, pentru lecturi publice, mese rotunde şi, ca în fiecare toamnă, întru celebrarea poeziei. Prilej de a păstra vie creaţia lui Iustin Panţa – unul dintre cei mai valoroşi scriitori din generaţia nouăzecistă –, evenimentul va pune în discuţie câteva teme sensibile în contextul cultural actual. În cadrul a două sesiuni de colocviu, moderate de Al. Cistelecan, Răzvan Ţupa şi Ioan Moldovan, invitaţii vor încerca să descrie posibilele direcţii care definesc identitatea culturală europeană de astăzi şi vor trasa coordonatele care conectează, la distanţă de două decenii, imaginarul şi strategiile poetice ale lui Iustin Panţa şi poezia autorilor emergenţi.
În cadrul aceluiaşi eveniment, se va decerna premiul naţional pentru debut în poezie „Iustin Panţa”, distincţie care a căpătat, de-a lungul timpului, un prestigiu categoric, fie numai şi prin valoarea confirmată a celor mai mulţi dintre scriitorii premiaţi la ediţiile anterioare: Ruxandra Novac, Claudiu Komartin, Andra Rotaru, Andrei Dosá sau Vlad Drăgoi.
Această ediţie aduce îndrăgostiţilor de literatură contemporană, în lecturi publice, poezie şi proză semnată de Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Nicolae Coande, Emilian Galaicu-Păun, Răzvan Ţupa, Dumitru Crudu, Miruna Vlada, Domnica Drumea, Marin Mălaicu-Hondrari, autori aparţinând unor vârste şi viziuni literare diferite – dar complementare şi actuale.
Poezia şi performance-ul îşi vor da mâna în recitaluri din paginile lui Iustin Panţa; concepţia artistică a celor două momente aparţine actorului Claudiu Fălămaş, respectiv lui  Cătălin Neghină şi Leridei Buchholzer. De asemenea, redactorii revistei Euphorion vor lansa cel mai recent număr al acesteia, nr. 3/ 2015, cu tema 70 de ani de la înfiinţarea Cercului Literar de la Sibiu.
Evenimentele sunt organizate de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” şi Euphorion, revistă sibiană de cultură care, anul acesta, a însumat 25 de ani de apariţie neîntreruptă, astfel că Sala de la Etaj a „Gong”-ului se va deschide versului, prieteniei şi valorilor autentice: 6 noiembrie, începând cu ora 17,  şi 7 noiembrie, de la ora 10.

Vineri, 6 noiembrie 2015, orele 17-20
•    Performance, pe o temă din poezia lui Iustin Panţa, al actorului Claudiu Fălămaş
•    Cuvânt de deschidere: Dumitru Chioaru
•    Masă rotundă cu tema Europa, încotro? Moderator: Al. Cistelecan.
•    Decernarea premiului naţional pentru debut în poezie „Iustin Panţa”
•    Lecturi ale poeţilor invitaţi (I). Moderator: Ioan Radu Văcărescu

Sâmbătă, 7 noiembrie 2015, orele 10-13
•    Lansarea revistei Euphorion, numerele 2 şi 3/ 2015. Prezintă Dumitru Chioaru.
•    Masă rotundă cu tema Iustin Panţa şi poezia contemporană. Moderatori: Ioan Moldovan şi Răzvan Ţupa
•    Lecturi ale poeţilor invitaţi (II). Moderator: Rita Chirian.
•    Recital din poezia lui Iustin Panţa al actorilor Lerida Buchholzer şi Cătălin Neghină

Invitaţi:
Al. Cistelecan, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Nicolae Coande, Horia Dulvac, Nicolae Stoie, Emilian Galaicu-Păun, Răzvan Ţupa, Dumitru Crudu, Robert G. Elekes, Miruna Vlada, Domnica Drumea, Marin Mălaicu-Hondrari, Ligia Csiki, Attila Csiki, Nicolae Suciu, Joachim Wittstock, Lerida Buchholzer, Cătălin Neghină, Claudiu Fălămaş.

Ultima oră