exclusiv – ghiță ciobanul a făcut-o de oaie. poliția i-a făcut dosar penal!

ghita ciobanul 4Celebrul Ghiță Ciobanul s-a ales cu dosar penal. Baciul din Jina care a ajuns celebru în urma reclamelor de la Vodafone a fost oprit în trafic pe DN1, pe raza localității Miercurea Sibiului, iar polițiștii au constatat că mașina cu care mergea, era neînmatriculată.

Totul s-a întâmplat vineri după amiază pe Drumul Național 1, pe raza localității Miercurea Sibiului, în jurul orei 17.00. Agenții de poliție de la circulație au tras pe dreapta o mașină Toyota cu numere de înmatriculare în străinătate. La volanul mașinii nu se afla altcineva decât Gheorghe Dănulețiu,  cunoscut în România cu numele de Ghiță Ciobanul, adică celebrul baci de oi ce a devenit vedetă în urma rolurilor din reclamele tv pentru compania de telefonie mobilă Vodafone.
Ghiță a prezentat actele mașinii, iar la verificare s-a constatat că mașina figura ca fiind neînmatriculată și în speță fără drept de circulație pe drumurile publice din România. ghita si cabral

Ghiță Ciobanul se află pe o listă ”selectă” de patru astfel de conducători auto, ce au fost depistați în trafic în weekend în județul Sibiu și erau la volanul unor mașini neînmatriculate, lucru confirmat și de IPJ Sibiu. „La sfarsitul acestei saptamani, in cadrul activitatilor preventiv-reactive desfasurate in trafic,  patru conducatori auto au fost identificati de politistii rutieri conducand pe drumurile publice masini neinmatriculate. In toate aceste cazuri, cercetarile sunt continuate sub aspectul savarsirii infractiunii de punere in circulatie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat (art. 334 alin 1 cod penal)”, spune Luciana Balteș, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu.

CITEȘTE ȘI: Ghiță Ciobanul recunoaște că a mers cu o mașină neînmatriculată în trafic. Cum explică situația!

Ghiță Ciobanul s-a ales acum cu dosar penal pentru conducerea pe drumuri publice a unei mașini neînmatriculate și poate să primească maxim o pedeapsă cu închisoare cu suspendare, dar cel mai probabil va scăpa cu o amendă.
Foto: Facebook

Ultima oră

Comentariul meu

Publică