FOTO EXCLUSIV - Interviu cu SIBIANUL care JOACĂ în NOUA RECLAMĂ de la VODAFONE. E filmată la SIBIU!

paralescu coverVodafone a lansat pe piață în aceste zile o reclamă nouă prin care vrea să promoveze anumite servicii pe segmentul Bussines. Puțină lume știe deocamdată că personajul principal este un tânăr întreprinzător din Sibiu, iar reclama a fost produsă și realizată chiar în urbea de pe Cibin, la Podul Minciunilor, Pasajul Scărilor precum și în alte locații. Paul Paralescu este unul din tinerii care au pus pe picioare o afacere de închiriere scutere Vespa în Sibiu, despre care si site-ul nostru a scris un articol.

Știm cu toții că cei de la compania de telefonie mobilă Vodafone sunt ingienioși atunci când vine vorba de promovat servicii și produse proprii, prin intermediul unor reclame comerciale. Sibiul a devenit se pare sursă de inspirație și chiar și imagine a acestui brand. Ghiță Ciobanul a ajuns mare vedetă și a promovat Mărginimea Sibiului în mai multe spoturi publicitare pentru Vodafone, iar acum este rândul unui alt sibian să fie imaginea companiei de telefonie mobilă. Îl puteți vedea deja pe panourile de publicitate din toată România, în reclamele din ziare sau de pe site-urile de internet și din zilele următoare și într-o reclamă ce va fi difuzată pe mai multe canale de televiziune din România.parelscu pe site

Ati auzit de Paul Paralescu? Vă facem noi cunoștință cu el!
Poate că numele de Paul Paralescu nu vă spune prea multe, dar vă facem noi cunoștință cu el.
Ora de Sibiu a stat de vorbă cu cel care probabil că femeile din Sibiu îl cunosc ca un bun hairstilist, iar cei care sunt îndrăgostiți de scutere sau pasionați de plimbări cu astfel de ”bijuterii pe două roți” îl știu ca unul din cei doi băieți de la firma care închiriază astfel de ”jucării” în oraș.paralescu profil

VEZI AICI RECLAMA VIDEO FILMATĂ DE VODAFONE LA SIBIU

Citiți mai jos interviul realizat cu Paul Paralescu:

Paul esti star de reclame acum! Dar vorbeste putin despre tine. Cine esti TU?
Cine e Paul Paralescu? Grea intrebare! (rade). Nici nu stiu cu ce sa incep sau sa zic despre mine. Pe scurt asa, activez de ceva ani buni in domeniu beauty ca si hairstilist si coordonez salonul MOD Hairdressers din Sibiu, iar de anul acesta actionar la VESPING SRL. Si mai nou joc intr-o reclama la Vodafone.. (rade din nou).

Cum au ajuns cei de la Vodafone să apeleze la voi? Ai crezut că e o glumă?
Sincer si noi am intrebat insa raspunsul a fost foarte simplu si evaziv. Ceva de genul ”v-am vazut pe internet si ni s-a parut o idee foarte ”cool” si originala de a avea un centru de inchirieri VESPA petru turisti. Gluma? Nu! Nici nu aveam sa cum sa ne gandim la asa ceva, prima discutie a fost direct telefonica dupa care discutiile au urmat prin email-telefon si iarasi email și tot așa!filmari2

Cum au decurs fimările? A fost greu? A fost ușor?
Hmm.. Pentru mine a fost o zi interesanta!Era clar ceva nou pentru ca nu mai facusem asa ceva pana acum. Dupa ce s-a terminat pot sa spun ca DA! A fost greu si nu e deloc usor sa fi actor! (rade)..
Iti dai seama filmarile au inceput undeva la sapte dimineata si sau terminat aproape la miezul noptii.

Filmări în tot orașul

Unde ati filmat pentru reclama?
Filmările au fost în mai multe locuri din Sibiu. S-au filmat mai multe scene la Podul Minciunilor, la Pasajul Scărilor, intr-un restaurant de pe Mitropoliei, la Centrul de Afaceri, intr-un apartament din oras, dar si in afara Sibiului, pe Dealul Daii. Nu va spun ideea clipului pentru ca las pe cititori sa o urmareasca la tv. Atat va zic. E foarte misto!la podul minciunilor

Ati pregătit scuterele din timp? Unde ati filmat?
Iti dai seama ca scuterele  au fost pregatite si ingrijite aproape zilnic de cand am aflat ca vom aparea in reclama cu ele. Suntem bucurosi ca ideea noastra de afacere i-a inspirat pe cei de la Vodafone. Clar că e un motiv de mândrie pentru noi.

Mai spune cate ceva despre filmari. Momente amuzante la filmări?
Pai ce sa spun. Au fost si momente mai amuzante, dar per ansamblu toata lumea era concentrata si prinsa cu cea ce se desfasura acolo. Am fost inconjurat de oameni profesionisti din toate punctele de vedere si totul a decurs ca la carte.la jules

Cum e să fi vedetă acum la tv? Crezi că se va schimba viața ta de aici încolo?
Viata mea chiar nu cred ca se va schimba cu ceva. Poate voi deveni mai popular, dar in rest chiar nu cred ca ar aparea vreo schimbare . Sper ca afacerea noastră să devină mai populară decat mine.

VEZI SI: FOTO – Sibienii care au ”electrizat” părul vedetelor la MMA 2015

Cum o să reacționezi când o să îți vezi imaginea la tv și pe panourile de publicitate!
Sincer abia astepta familia, prietenii si eu bineinteles aparitia reclamei, să vedem cum a ieșit la final! Cu siguranta ca reactia va fi una de bucurie si probabil amuzament!in timpul filmarilor

Profit doar la imagine

Ce reprezintă pentru voi, faptul că apăreți într-o reclamă la una din cele mai tari companii de telefonie mobilă din lume?
Pana acum pot spune ca este cea mai buna promovare si cel mai pozitiv feedback pe care il puteam primi. Prin aceasta reclama sper sa reusim sa ajungem cat mai aproape de potentialii nostri clienti, iar aici ma refer in special la turisti.paul pe panouri

Contează oare faptul că voi aveti afacerea aici la Sibiu? Crezi că afacerea voastră va fi si mai cunoscută de aici încolo? Speri să se dezvolte datorită acestei reclame?
Pentru noi conteaza foarte mult ca afacerea noastra este in Sibiu. Cum am mai spus ne ajuta foarte mult acest lucru datorita numarului foarte mare de turisti prezenti in orasul nostru. Automat ca acest centru de inchirieri va ajunge si mai cunoscut in randul turistilor deoarece suntem singurul centru de inchiriri Vespa din tara, prin reclama asta. O sa zica probabil multa lume: Uite-l pe tipul din reclama Vodafone!la jules filmari

Aduce profit faptul ca joci în reclama asta? E un singur episod sau să ne așteptăm la mai multe ca în cazul Ghița Ciobanul?
Da!! Ne-am imbogatit  prin feedbackul poztiv pe care il primim, iar acesta reclama este rezultatul muncii noastre pentru acest centru de inchirieri. Din cate am inteles eu reclama va curpinde mai multe episoade. Dar aste e in functie de cat de bine va prinde acest episod la public. Noi speram sa mai urmeze si alte episoade.

VEZI SI: VIDEO FOTO – Noul ”virus” pentru turiștii din Sibiu. Să vizitezi orașul cu o ”VESPA”!

Reclamă bună pentru Sibiu

Ce urmează acum pentru Paul Paralescu și pentru afacerea voastră?
Pentru Paul Paralescu nu va urma decat munca si iarasi munca. Si pentru aceasta afacere si pe plan profesional. Sper sa avem mult de munca!pasajul scarilor

Ai mai vrea sa mai joci ca actor în reclame?
Da! Chiar mi-ar placea sa mai joc si in alte reclame si sper sa mai am aceasta oportunitate. Sincer m-am simti bine in aceasta postura!

Ai renunta la meseriile actuale pentru o carieră de actor?
Niciodata nu as renunta la meseria de hairstyle!  O iubesc si o practic cu drag si chiar imi place foarte mult sa ma implic in acest domeniu. Dovada stau si evenimentele in care ne implicam cu salonul MOD Hairdressers.paralescu in ziar

O ultima intrebare. Aduce beneficii Sibiului faptul că prin afacerea voastră faceti reclamă orasului? Sau e invers?
In primul rand beneficile sunt pentru noi prin tot cea ce ne ofera orasul Sibiu. Nu are rost sa ma apuc sa enumar tot ce se poate vizita in judetul nostru. Toata lumea are de castigat de pe urma acestei reclame.

video
play-sharp-fill

 

Ultima oră