Cum explică antrenorul lui CSU Sibiu, înfrângerile drastice din turneul de la Pitești

fleseriu2Memorialul Georgel Ziguli de la Pitești a fost ultimul turneu de meciuri amicale pentru CSU Sibiu, înaintea partidelor oficiale. Sibiul a pierdut la 15 puncte meciul cu BCM Pitești și la 23 de puncte cel cu Academic Sofia.

Miercuri, CSU Sibiu a jucat în compania celor de la BCM U Pitești, echipa gazdă adjudecându-și victoria cu 69-84. Rezultatul a trimis echipa sibiană în finala mică, în a doua zi a competiției, partidă care s-a jucat cu Lukoil Academic Sofia, echipa campioană a Bulgariei, scorul final fiind 58-81, în favoarea bulgarilor.
Antrenorul Dan Fleșeriu a explicat de ce Sibiul a pierdut aceste meciuri într-o manieră așa de categorică. ”A fost un turneu puternic, cu echipe de cupe europene, Steaua joacă în Eurocup, Lukoil în Eurochallenge și Piteștiul care, în formulă completă, este o echipă extrem de solidă. Noi ne-am prezentat slab, e  adevărat, dar am fost cu un lot incomplet: ne lipsește un pivot, iar Gilbert este accidentat din Slovacia. Așadar,  în condițiile în care am avut o rotație scurtă, nu am reușit să ne ridicăm la valoarea Piteștiului, mai ales în aparare, iar în atac am ratat foarte multe situații de aruncări deschise sau pătrunderi pe coș. În meciul doi, pe fondul unei apărări foarte agresive, în prima repriză l-am pierdut pe Păun, care s-a accidentat, astfel că rotația a fost și mai scurtă, iar în repriza a doua nu am mai contat.Turneul a fost totuși un test bun pentru noi și ne dă o imagine clară a nivelului la care suntem, cu 2 săptămâni înainte de începerea campionatului”, a spus antrenorul principal al CSU Sibiu, Dan Fleșeriu.
Pentru CSU Sibiu urmează cele două meciuri oficiale din Cupa României, în compania finalistei ediției precedente a competiției, BC Mureș Tg. Mureș. Primul meci se joacă marți 22 septembrie 2015, de la orele 19:00 la Sibiu, iar pe 26 septembrie, la Mureș. Pentru meciul de marți, biletele se pot achiziționa luni și marți, de la sediul Clubului, str. Rennes, nr.2, între orele 8 și 16, iar marți direct de la sala, înaintea începerii partidei.

Cum explică antrenorul lui CSU Sibiu, înfrângerile drastice din turneul de la Pitești

Ultima oră

Comentariul meu

Publică