VIDEO FOTO – Peste 20.000 de spectatori au retrăit „Sibiul de Odinioară” în Pădurea Dumbrava

sibiul de odinioaraZeci de mii de spectatori au retrăit atmosfera sărbătorilor de altădată la cea de-a doua ediţie a „Sibiului de Odinioară”, ce a avut loc weekend-ul ce tocmai s-a încheiat în Pădurea Dumbrava, într-un cadru natural excepţional.

Chiar dacă sâmbătă vremea a fost destul de capricioasă, sibienii au venit în număr mare în zona camping din Pădurea Dumbrava pentru a se bucura de ultimele zile de vară, aşa cum o făceau în urmă cu 20-30 de ani, cu mici sfârâind pe grătar şi bere rece, dar mai ales cu multă muzică de calitate şi multă voie bună. În prima seară a festivalului au răsunat pe scenă acorduri rock, aşteptate atât de fanii mai în vârstă cât şi de foarte mulţi tineri,  unii dintre ei fani veniţi din alte oraşe ale ţării, şi chiar turişti străini. sibiul de odinioara 2015 (11)Publicul a cântat alături de cele mai mari trupe româneşti: Compact, Riff, Semnal M și Iris, alături de Cristi Minculescu. compact
Duminică soarele a reapărut la Sibiul de Odinioară, pentru un 23 august ca la carte, sărbătorit cu câteva din vocile de aur ale muzicii uşoare: Ileana Șipoteanu, Mihai Constantinescu, Stela Enache, Ducu Bertzi și Gheorghe Gheorghiu au animat publicul, care a fredonat şi aplaudat fiecare şlagăr, ba mai mult, unii spectatori au avut norocul să urce pe scenă şi să cânte alături de artiştii preferaţi.ducu berzi
Copiii răsfățați de Serious Fun
Cei mici au avut, la rândul lor, două zile pline cu jocuri, teatru, concursuri şi ateliere de creaţie, organizate de Serious Fun şi Centrul Aria, zona dedicată copiilor dovedindu-se în a doua zi de festival neîncăpătoare. Raţele şi vânătorii, Ţară, ţară vrem ostaşi, concursuri de alergat în saci, de cărat cartofii cu roaba sau de tras cu cornete, campionate de zală au fost printre propunerile de distracţie pentru cei mici. Câştigătorii nu au plecat cu mână goală, ci cu premii constând în special în vouchere oferite de Centrul Aria. copii În plus, copiii au avut la dispoziţie şi un mini parc de distracţii care s-a bucurat de mare succes.

Mâncare și bunătățuri ca ”Odinioară”
Terasele amenajate în zonă au fost pline, iar sibienii s-au relaxat în familie, în cele două zile de festival, aşa cum o făceau pe vremuri, de dimineaţă până aproape de miezul nopţii. mici
Cei care au venit la Sibiul de Odinioară nu au plecat cu mâna goală, ci s-au oprit şi în mica piaţă ţărănească, ce i-a îmbiat cu fel de fel de bunătăţi tradiţionale, de la mezeluri  şi brânzeturi tradiţionale, la plăcinte, covrigei şi prăjituri. Acestea din urmă au fost la mare căutare  şi apreciate şi de primarul interimar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, care a vizitat, sâmbătă, festivalul.sibiul de odinioara 2015 (16)
Scutere și mașini retro, admirate de toată lumea
În cele două zile, pasionaţii de maşini de epocă au putut admira cele mai venerabile doamne pe patru roţi din Sibiu, într-o expoziţie organizată de MBClassics Mercedes Benz Club. Aproximativ 20 de maşini din anii ’60-’80, printre care Dacii, IMS, TV şi, bineînţeles, Mercedes au putut fi studiate în amănunt şi fotografiate. masiniÎn plus, doritorii au putut închiria pentru plimbări scutere Vespa, puse la dispoziţie de  centrul de închirieri Rent a Vespa Sibiu şi Clubul Vespa Sibiu. vespaŞi maşina festivalului, oferită de Service Albatros, s-a bucurat de succes, atât printre artiştii, cât şi printre spectatori, care şi-au făcut fotografii alături de ea.masina

Live pe Ora de Sibiu
Sibienii au avut şansa să retrăiască atmosfera petrecerilor în aer liber şi să se relaxeze într-un cadru natural minunat, departe de centrul oraşului, iar cei plecaţi peste hotare au asculta concertele transmise live pe Ora de Sibiu.

ATMOSFERA IRIS LA SIBIUL DE ODINIOARA
play-sharp-fill

ATMOSFERA IRIS LA SIBIUL DE ODINIOARA


Mai multe detalii despre ”Sibiul de Odinioară” puteţi găsi şi pe pagina de Facebook a evenimentului, https://www.facebook.com/Sibiuldeodinioara
Final de festival!
play-sharp-fill

Final de festival!


„Sibiul de odinioară” este o acţiune organizată de Asociaţia Sibiul de Odinioară şi Agenţia Grey Projects, susținută de Ora de Sibiu și cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu.
Distractie la Sibiul de Odinioara
play-sharp-fill

Distractie la Sibiul de Odinioara

Ultima oră