Expertiza de la autostrada Sibiu – Orăștie: CNADNR-ul amenință constructorul. Ce decizii s-au luat!

crapaturi sibiu autostradaExpertiza tehnică elaborată de CNADNR a fost comunicată la finele săptămânii trecute către antreprenorul lucrările. CNADNR somează astfel constructorul să remedieze toate problemele, care în opinia experților nu au apărut din cauza alunecărilor de teren, ci datorită unei unei tasări structurale pricinuită de execuţia necorespunzatoare a lucrărilor la corpul autostrăzii.

Iată comunicatul celor de la CNADNR:

În virtutea dreptului la informare corectă privind situaţia tronsonului de autostrada Orăştie – Sibiu, lot 3, CNADNR SA aduce la cunoştinţă opiniei publice următoarele aspecte:
Cu referire la stadiul remedierii degradărilor constatate în cadrul Contractului “Proiectare şi execuţie Autostrada Orăştie – Sibiu, Lot 3: km 43+855 – km 65+965”:

Zona km 59+900 – km 59+950 (ebulment):
Conform expertizei tehnice preliminare elaborată de către Experţi Tehnici din partea CNADNR S.A., s-au stabilit următoarele cauze ale degradărilor constatate:
–          natura argiloasă şi starea de consistenţă redusă, respectiv capacitatea portantă a terenului de fundare;
–          având în vedere caracterul de PUCM a argilelor din teren şi posibila circulaţie haotică a apei în zonele adiacente şi în profuzime se estimează că vor exista în continuare tasări ale terenului cu desfăşurare în timp, necesitând pe termen scurt monitorizarea acestora.
Antreprenorul a informat faptul că a demarat de curând expertiza tehnică în aceasta zonă şi va informa asupra soluţiei de remediere după finalizarea acesteia.
La începutul lunii august 2015, Antreprenorul a realizat remedierea provizorie a degradărilor constatate şi nu s-a constatat o evoluţie negativă până în acest moment.

 Zona km 60+600 – km 60+700 (crăpătura):
Conform expertizei tehnice preliminare elaborată de către Experţi Tehnici din partea CNADNR S.A., s-au stabilit următoarele cauze ale degradărilor constatate:
–          natura argiloasă şi starea de consistenţă redusă, respectiv capacitatea portantă a terenului de fundare;
–          nerespectarea prin execuţie a soluţiei proiectate;
În data de 17.08.2015, a avut loc o şedinţă de lucru la sediu CNADNR, la care au participat reprezentanţii Beneficiarului, Antreprenorului şi Experţi Tehnici implicaţi, atât din partea CNADNR S.A., cât şi din partea Antreprenorului, în cadrul căreia s-au concluzionat, în baza investigaţiilor din teren, următoarele cauze cu privire la degradările constatate de la km 60+600:
–          nerespectarea prin execuţie a soluţiei proiectate;
–          funcţionarea defectuoasă a sistemelor de colectare şi evacuare a apelor pluviale din cauza colmatării/degradării substraturilor de beton, permiţând infiltrarea apelor în rambleul drumului
–                      compactarea redusă a straturilor structurii rutiere;viaduct aciliu autostrada sibiu

Important de menţionat este faptul că atât Experţii tehnici din partea Antreprenorului, cât şi cei din partea Beneficiarului, au concluzionat faptul că apariţia şi evoluţia acestui defect nu s-a cauzat unui fenomen de alunecare ci unei tasări structurale pricinuită de execuţia necorespunzatoare a lucrărilor la corpul autostrăzii.
Totodată,  Antrerpenorul a informat CNANDR că a finalizat expertiza tehnică în zona menţionată şi a stabilit trei variante de soluţii tehnice de remediere. Până la sfârsitul săptămânii curente va prezenta proiectul tehnic complet, în vederea analizării de către Beneficiar şi ulterior, avizării de către CTE CNADNR, dar că nu va pune la dispoziţia acestuia şi expertiza tehnică efectuată.
În prezent, a fost instituită restricţia circulaţiei pe o bandă de circulaţie până la finalizarea remedierii degradării.
Atât în cadrul întâlnirilor organizate de către CNADNR S.A., cât şi prin Programul lucrărilor de remediere transmis de către Antreprenor, acesta s-a angajat să demareze lucrările de remediere pentru degradările menţionate mai sus, în data de 17.08.2015. Antreprenorul a întârziat, fără nicio justificare, demararea acestor lucrări. Menţionăm că până în prezent Anterprenorul, din diverse motive, a mai amânat începerea lucrărilor de remediere definitivă a defectelor constatate.
În cazul în care nici de această dată Antreprenorul nu va executa remedierea defecţiunilor constatate, Beneficiarul va angaja şi va plăti alt antreprenor care să execute lucrarea de remediere a defecţiunilor, urmând ca, ulterior, costurile aferente lucrărilor de remediere să fie recuperate de la Antreprenor.

Viaductul Aciliu
Antreprenorul a demarat lucrările de remediere începând cu data de 15.07.2015 la Viaductul Aciliu, lucrări ce constau în refacerea dispozitivelor antiseismice, remedierea scurgerii apelor, drenuri longitudinale, lucrări de remediere la sferturile de con, etc .
Cu referire la defectele constatate la Viaductul de la Aciliu din cadrul tronsonului de autostradă Orăştie – Sibiu, lot 3, în momentul de faţă CNADNR S.A. a demarat procedura de atribuire a unui contract de servicii cu scopul expertizării tehnice a lucrării de artă în vederea stabilirii unor măsuri de intervenţie imediat necesare a fi întreprinse, investigarea aprofundată a cauzelor care au condus la producerea acestor fenomene de degradare prin investigaţii vizuale preliminare, încercări şi testări pe teren şi în laborator, concluzii şi recomandări constructive pentru remedierea lucrărilor, cel puţin 2 opţiuni, ţinând seama de situaţia existentă în zonele menţionate. Termen finalizare expertiza tehnică: 10.10.2015
Menţionăm faptul că în conformitate cu prevederile Contractului “Proiectare şi Execuţie Autostrada Orăştie – Sibiu, lot 3, km 43+855 – km 65+965”, Antreprenorul are responsabilitatea deplină pentru remedierea defectelor apărute, atât în perioada de execuţie a Lucrărilor, cât şi în perioada de garanţie (4 ani). Astfel, lucrările de remediere vor fi executate pe riscul şi cheltuiala Antreprenorului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică