Proiectul „SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR ÎN JUDEŢUL SIBIU” implementat de către Consiliul Judeţean Sibiu cu sprijinul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de Management POS Mediu în cadrul POS Mediu 2007-2013 a ajuns la final.
Valoarea sa totală este de 80.298.789,07 lei fără TVA. Valoarea eligibilă conform Programului Operaţional Sectorial Mediu este de 70.982.057,94 lei, din care contribuţia Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională este de 56.785.646,35 lei, adică 80% din valoarea eligibilă.
”Suntem la finalul celui mai mare proiect cu finanţare europeană derulat în judeţul Sibiu până acum. Echipa care s-a ocupat de implementarea proiectului a muncit enorm, a recuperat întârzierile înregistrate până în anul 2012, când am preluat mandatul de președinte, și a ajuns acum în faza de pregătire a documentelor pentru concesiunea activităților ulterioare. În scurt timp colectarea deşeurilor în judeţul Sibiu să va face la standarde europene și vom intra într-o mult aşteptată normalitate în acest domeniu, pentru un mediu mai curat şi condiţii de viaţă mult mai bune” a declarat Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.
La momentul de faţă, ADI ECO SIBIU lucrează la definitivarea procedurilor legale privind atribuirea prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) a trei contracte de delegare prin concesiune a activităţilor de gestionare a deşeurilor, respectiv activităţile de colectare şi transport a deşeurilor pentru zona 1 Sibiu, precum şi a celor de operare a staţiilor de sortare şi compostare realizate în cadrul proiectului. Procedurile urmează a fi încărcate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) la sfârşitul lunii mai 2015 pentru următoarele componente:
– delegarea prin concesiune a gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale în zona 1 Sibiu pentru o perioadă de 8 ani, cu o valoare estimată a contractului de 185.939.389 lei (fără TVA);
– delegarea prin concesiune a activităţii de operare a Staţiei de sortare Şura Mică, Staţiei de compostare Şura Mică şi a Staţiei de sortare Cisnădie pentru o perioadă de 10 ani, cu o valoare estimată a contractului de 97.485.929 lei (fără TVA);
– delegarea prin concesiune a activităţii de operare a Staţiei de compostare Târnava pentru o perioadă de 10 ani, cu o valoare estimată a contractului de 19.312.049 lei (fără TVA).