CNA-ul scoate la licitație o frecvență radio la Sibiu. Ce post de radio internațional vrea să emită în oraș!

microfonConsiliul Național al Audiovizualului a anunțat că va scoate la licitație un număr de 27 de frecvențe în toată țara, printre care și una în municipiul Sibiu. De asemenea CNA-ul a anunțat că a primit o solicitare pentru alocarea unei frecvențe la Sibiu, din partea celor de la RFI.

Potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa CNA de marţi, vor fi scoase la concurs 18 frecvenţe în banda de unde scurte (la Baia Mare, Bârlad, Câmpulung, Covasna, Medgidia, Petroşani, Piteşti, Roman, Sibiu, Sighetu-Marmaţiei – 2 frecvenţe, Slatina, Slobozia, Târgovişte, Târnăveni, Topliţa, Urziceni şi Vaslui), 8 frecvenţe în banda de unde medii (Arad, Bacău, Bistriţa, Craiova, Deva, Sfântu Gheorghe, Târgu-Mureş, Zalău) şi o frecvenţă la Cluj-Napoca (98,8 MHz).
Astfel, CNA a decis, marţi, să scoată la concurs, în luna septembrie, aceste 27 de frecvenţe radio. Decizia a fost luată cu unanimitatea membrilor CNA prezenţi la şedinţa de marţi a Consiliului (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea).
De asemenea, CNA va solicita Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) să identifice posibile noi licenţe audiovizuale de radio care ar putea fi scoase la consurs de Consiliu în luna septembrie.
CNA va face această solicitare ANCOM deoarece, în perioada 2014 – 2015, Consiliul a primit mai multe solicitări de acordare, prin concurs, a unor noi frecvenţe.
Între societăţile care au solicitat frecvenţe noi se numără şi RFI România SRL, care a cerut CNA licenţe la Braşov, Constanţa, Oradea, Ploieşti, Sibiu şi Timişoara, potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa de marţi a CNA.
Pe de altă parte, CNA nu poate scoate încă la concurs frecvenţele retrase de la Radio Guerrilla şi City FM, întrucât acestea se află în litigiu.

Ultima oră