Decizie radicală la Bruxelles în privința autostrăzii Sibiu – Pitești

autostrada sibiu pitestiAutostrada care urmează si aibă o lungime de 120 de kilometri şi va costa mai mult de 1,5 miliarde de euro, a devenit prioritate zero pentru România, dar asta nu datorită celor din actualul Guvern. Astfel Executivul este practiv obligat să înceapă lucrările la autostrada dintre Sibiu și Pitești.

Autostrada Sibiu – Piteşti, care uneşte Ardealul cu Ţara Românească,  a devenit în sfârşit prioritate zero datorită Comisiei Europene, nu a Guvernului Ponta sau a parlamentarilor  PNL care-şi vor însuşi această victorie.[contextly_auto_sidebar id=”c0QSxUevGmto35Mkj8qEBtdEPIhjbWMg”]
UE ne-a salvat din nou, după ce ne-a îngropat ce-i drept prin tot felul de condiţionări economice care au pus România pe butuci. După doi ani de discuţii sterile şi amânări neargumentate, Guvernul Ponta va fi obligat să renunţe la şoseaua de mare viteză care leagă Sibiul de Braşov sau Bacăul de Paşcani şi să înceapă lucrările la autostrada care traversează Carpaţii, conform infopuls.ro.
Incredibil dar adevărat, în plin proces de globalizare Uniunea Europeană uneşte România şi salvează de la şomaj peste 7.000 de angajaţi.
Săptămâna trecută, aproximativ 7.000 de angajaţi ai uzinei Dacia, dar şi de la firme de componente auto au protestat, timp de o oră, în centrul oraşului Mioveni împotriva Guvernului Ponta care a prioritizat realizarea unui traseu turistic Sibiu – Braşov. Sindicaliştii au cerut începerea lucrărilor la autostrada Sibiu-Piteşti, pe care autorităţile au tot amânat-o fără un motiv real, cu riscul închiderii fabricii de la Mioveni.
În urmă cu doi ani, oficialii români anunţau că sunt mai interesaţi de o şosea de mare viteză care să lege Sibiul de Braşov, decât să construiască una care să ajute uzina Dacia să exporte maşini.
În urma boicotului popular, Guvernul a declarat că va realiza într-o primă etapă un drum expres între Sibiu şi Piteşti, care să fie păstrat aşa sau să fie transformat ulterior în şosea de mare viteză.
Aberaţiile autorităţilor au fost spulberate de Bruxelles care a impus României, Ministerului Transporturilor, începerea lucrărilor în 2017 şi finalizarea lor în cel mult trei ani, adică în 2020, dată la care coşmarul şoferilor care circulă pe Valea Oltului ar lua sfârşit.
Ministrul Transporturilor a declarat că lucrările vor demara mai greu din cauza studiului de fezabilitate, care este nereactualizat şi blocat de contestaţii. Adică alţi bani, alt ,,tun”, căci despre asta este vorba, în condiţiile în care zona nu a suferit modificări geografice care să necesite un alt studiu. Vechiul studiu de fezabilitate  a fost făcut de clientele PDL pe câteva milioane de euro bune, iar reactualizarea lui presupune alocarea  câtorva milioane de euro care vor ajunge la clientela PSD sau PNL.
Autostrada va avea o lungime de 120 de kilometri şi va costa peste un miliard şi jumătate de euro.
Deocamdată, pe lista priorităţilor sunt şi autostrăzile Paşcani-Bacău, tronsonul Sibiu – Braşov, şoseaua rapidă Comarnic-Braşov pe care  autorităţile o consideră în continuare foarte importantă din motive turistice, reduce timpul de parcurgere în excursiile din weekend. Se pare că în următorii 5-7 ani, Ministerul Transporturilor şi-a propus să facă  mai multe drumuri rapide din Crişana, Oltenia şi Moldova. Legătura Moldovei cu restul ţării se va face, deocamdată, doar printr-un drum expres între Bacău, Focşani, Buzău şi Ploieşti. Transportatorii spun, însă, că mai utilă ar fi fost o autostradă care să lege Moldova de Transilvania, dar interesele şoferilor nu dau cu interesele miniştrilor. Costul total al proiectelor de mai sus se ridică la peste 12 miliarde şi jumătate de euro, mai anunta infopuls.ro.

Decizie radicală la Bruxelles în privința autostrăzii Sibiu – Pitești

Ultima oră

Participă la discuție

7 Commentarii

Publică

  1. Nenorocitul de bhesecu s-a implicat in guvernare doar cind a fost vorba de taieri de salarii ca sa aiba ce fura mafia portocalie iar cind a fost vorba de autostrazi si-a exprimat clar parerea ca Romania nu are nevoie de asa ceva.Impreuna cu boc,cel mai incompetent prim ministru probabil din istoria tarisoarei asteia au blocat si autostrada Transilvania prin renegocierile idioate ale incompetentului Dobre.Avem nevoie de autostrazi ca de aer;se aude domnu’Ponta?