De la începutul acestui an, spărgătorii de locuințe au acționat parcă fără oprire. Nu mai puțin de 34 de furturi din locuințe au fost semnalate polițiștilor din 1 ianuarie 2015 și până în prezent, reprezentând o creștere semnificativă a acestei activități infracționale.

hoti locuinte

Mai mulți sibieni s-au plâns, în ultima perioadă, de spargerile din locuințe, inclusiv pe rețelele de socializare sau bloguri personale, exprimându-și nemulțumirea față de modul în care acționează polițiștii. Conform blogului lui Călin Turcu, două dintre cunoștințele sale au avut de-a face cu hoții din locuințe în această lună care, mai nou, nu mai au absolut nicio reținere și fură chiar dacă există persoane în imobil. “Pe 6 februarie, un hoț sare gardul și intră în casa unui sibian ce avea musafiri și ușa descuiată. Fură o poșetă din hol, mai valoroasă pentru actele din ea, decât pentru banii din portofel. Unul dintre polițiștii chemați spune că poliția cunoaște identitatea infractorului, care mai dăduse două alte spargeri în zonă, în aceeași seară”, scrie sibianul. Mai mult, un alt amic de-al său, care a plecat la restaurant împreună cu soția sa, a descoperit la întoarcere că le-a fost spartă locuința. Și în acest caz, hoții n-au avut nicio problemă să-și facă treaba, deși în imobil se aflau oameni.

teroare în sibiu! o bandă de hoți dă spargeri când proprietarii sunt acasă!

[contextly_auto_sidebar id=”VCZ8Dc0Hme4vk47Fue6bc2bG0Rsl70zm”]

“Pe 13 februarie, un prieten postezează pe Facebook că i-a fost spartă locuința în timp ce se afla la restaurant cu soția. Când au plecat de acasă au văzut un dubios în colțul străzii vorbind la telefon, se pare că sunt doi care fac echipă: unul culege ponturi și stă de șase, iar altul comite spargerea. Și în cazul lor erau oameni în casă, bunica cu copilul, din fericire hoții n-au intrat decât la parter iar aceștia erau la etaj. Polițiștii le-au spus că știu identitatea unuia dintre infractori, a amanetat un inel cu buletinul”, a mai scris Călin Turcu pe blogul personal.

Zeci de spargeri în mai puțin de două luni

Potrivit polițiștilor sibieni, de la începutul anului 2015 până în prezent, ei au fost sesizați cu privire la comiterea a 34 de furturi din locuinţe, iar majoritatea faptelor au fost semnalate în zonele de case particulare, cu predilecţie imobilele din zona Cartier Ştrand – Cartier Valea Aurie şi au avut loc în intervalul orar 18,00 – 23,00. “Hoţii au pătruns în imobile pe uşi lăsate descuiate sau chiar deschise de către proprietari, după escaladarea gardului împrejmuitor (în cele mai multe situaţii) sau forţarea încuietorilor de la porţi. Faptele au fost comise cu rapiditate, în timp ce majoritatea celor păgubiţi se aflau în locuinţe, bunurile furate fiind sustrase de hoţi din holul de la intrarea în imobil (telefoane mobile, borsete, genţi, bani, aparatură electronică). În prezent, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări în vederea identificării autorilor, documentării şi probării activităţilor infracţionale”, au explicat oamenii legii.

Ce sfaturi primim
Polițiștii sibieni au transmis câteva recomandări proprietarilor de imobile, fie că vorbim despre case sau despre apartamente la bloc, pentru a nu deveni victime ale acestor spărgători de locuințe. Una dintre ele se referă și la faptul că trebuie evitată, în această perioadă, postarea pe rețelele de socializare a diferitelor deplasări de la domiciliu, chiar și de scurta durată. “Încuiați poarta sau ușa de acces în imobil, chiar dacă sunteți acasă. Nu păstrați în casă sume mari de bani și nu faceți publice bunurile de valoare pe care le dețineți. Asigurați-vă locuința cu două-trei tipuri de încuietori diferite și utilizați-le pe toate. Dacă locuiţi la parterul imobilului, montaţi gratii la ferestre. Montaţi sisteme de alarmă conectate la o societate de pază şi protecţie şi, în măsura posibilităţilor, instalaţi un dispozitiv de supraveghere video a perimetrului locuinţei/casei scării. În cazul în care locuiţi la bloc, adoptaţi o soluţie colectivă de siguranţă – în situaţia achiziţionării unor asemenea sisteme, costurile pe care locatarii le vor avea de suportat se vor reduce semnificativ”, au explicat oamenii legii.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică