Accidentul s-a produs luni dimineață în jurul orei 9.00. Șoferița vinovată de accident a ajuns la Urgență la Spitalul Județean Sibiu.
În data de 08 decembrie, în jurul orei 09,00, pe DN 1, în afara localităţii Cristian, o conducătoare auto în vârstă de 21 de ani, din municipiul Mediaş, în timp ce conducea autoturismul spre Sibiu, pe banda I, nu s-a asigurat înaintea efectuării virajului la stânga şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar pe aceeaşi direcţie, pe banda a II-a, de către un sibian în vârstă de 20 de ani.
În urma impactului violent, conducătoarea auto a fost rănită grav şi a rămas internată în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru investigaţii medicale amănunţite.
”La locul producerii accidentului a fost necesară intervenţia echipajelor de descarcerare pentru a scoate victima din maşină. Traficul rutier s-a desfăşurat fără probleme deosebite. Poliţiştii continuă cercetarea circumstanţelor care au dus la producerea acestui eveniment rutier după ce tinerei i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, spune Elena Welter, de la IPJ Sibiu. (foto arhivă)