UDMR iese de la Guvernare! Cum justifică Kelemen Hunor decizia!

Liderul maghiarilor a anunţat, că  în urma şedinţei Consiliului Permanent al UDMR, care a durat mai bine de cinci ore, recomandarea membrilor acestui for este aceea ca UDMR să iasă de la guvernare.

kelemen hunor
El a precizat că o decizie în aceas sens ar urma să fie luată în şedinţa din 13 decembrie a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR.
Kelemen Hunor a spus că în urma alegerilor prezidenţiale UDMR a înţeles mesajul electoratului, respectiv ca Uniunea să se întoarcă mai mult către alegători.
”Am înţeles mesajul electoratului nostru: trebuie să ne întoarcem mai mult către alegătorii noştri, către maghiarii din România care ne-au susţinut în momentele grele, dificile, în special când am intrat în coaliţia de guvenare”, a afirmat preşedintele UDMR.
El a mai spus că Uniunea nu vrea să creeze instabilitate prin ieşirea de la guvernare şi că a ajuns la concluzia că Guvernul poate funcţiona şi poate avea stabilitate şi fără UDMR.
”Am constatat că şi fără noi Guvernul Ponta are majoritate. (..) Stabilitatea politică nu depinde de participarea noastră la guvernare. Nu vrem să creăm instabilitate, să dăm jos guverne, nu există nicio astfel de intenţie de a da un vot negativ Guvernului, care şi fără noi poate funcţiona (…) Recomandarea Consiliului Permanent pentru Consiliul Reprezentanţilor Unionali care va avea loc pe 13 decembrie este continuarea a ceea ce ştim foarte clar că este de făcut. Ne întoarcem şi ne ocupăm de comunitatea noastră, în Parlament vom susţine toate demersurile pentru susţinerea comunităţii noastre”, a adăugat liderul UDMR.
El a precizat că decizia Consiliului Permanent al UDMR de a recomanda CRU ieşirea de la guvernare a fost luată cu majoritate, fiind înregistrate două abţineri şi niciun vot împotrivă, iar înaintea şedinţei Consiliului Permanent au avut loc consultări cu organizaţiile judeţene ale Uniunii.
Întrebat dacă CRU, care va avea loc la Târgu Mureş, ar putea întoarce propunerea, liderul Uniunii a spus că „orice este este posibil”, dar nu crede că se va întâmpla.
„Considerăm necesar dialogul, în continuare, cu toate forţele politice, cu cei care guvernează şi cu cei care au avut votul cetăţenilor în 2012 de a guverna pînă în 2016. Cred că, în continuare, vom susţine demersurile care, pentru fiecare cetăţean, inclusiv pentru maghiarii din România, înseamnă un pas înainte, înseamnă creşterea nivelului de trai, a salariilor, locuri de muncă, stabilitate economică. În acelaşi timp, vrem să menţinem ceea ce am obţinut în 25 de ani în ceea ce priveşte drepturile maghiarilor şi acest lucru înseamnă un dialog permanent cu toate forţele politice”, a spus Kelemen.
Întrebat dacă UDMR are în vedere o colaborare cu PNL, liderul UDMR a afirmat că are în vedere „un dialog cu toate forţele politice democratice”.
„Nu există nicio solicitare nici din partea PNL, nici din partea noastră pentru un dialog. Am înţeles că PNL nu doreşte să guverneze, nu există o astfel de posibilitate. Guvernul Ponta are majoritate, există stabilitate politică şi guvernamnetală, nu trebuie să ne gândim la alte posibilităţi, pentru că nu există o astfel de dorinţă din partea nimănui, din partea noastră în niciun caz”, a spus Kelemen.
Întrebat mai departe dacă s-a discutat despre alcătuirea unei majorităţi parlamentare cu PNL, el a precizat că nu s-a discutat nimic, „nicio colaborare cu PNL, cu opoziţia actuală”.
„Nu vom fi în coaliţia de guvernare, nu vom fi în Guvern”, a subliniat Kelemen Hunor.
El a menţionat că nu voturile maghiarilor au dus la rezultatul obţinut de Klaus Iohannis, decizia ieşirii de la guvernare nefiind luată în funcţie de viitorul lui Iohannis.
„Considerăm că votul din turul I şi II a fost un mesaj clar al alegătorilor noştri. Nu căutăm explicaţii cum au votat cei din Harghita, Bihor sau Sălaj. Conform calculelor noastre, 80 la sută din alegătorii noştri au votat în turul II cu Iohannis. Din partea noastră nu este un mesaj împotriva nimănui. Am luat decizia pentru a consolida relaţia cu alegătorii noştri”, a menţionat Kelemen.
Întrebat cum comentează intenţia PNL de a depune o moţiune de cenzură în februarie şi dacă UDMR o va susţine, Kelemen a spus că nu comentează.
„Guvernul Ponta are majoritate, cred că trebuie să meargă înainte. Cei de la PNL nu ne-au consultat, nu mă interesează ce face PNL. Mă interesează ce face UDMR. Pregătim o strategie pentru electoratul nostru, ne pregătim pentru Congresul UDMR din aprilie 2015 şi alegerile din 2016. Va fi o discuţie despre Legea electorală, Codul Electoral, cred că din poziţia noastră după decizia CRU vom putea contribui la stabilitatea politică şi la legislaţia electorală. Nu aştept nimic din partea PNL, ci de la alegătorii noştri. Eu trebuie să fiu atent la ce vrea electoratul nostru, nu ce doresc alte partide”, a conchis Kelemen.

Ultima oră