Echipa Primăriei Sibiu începe promovarea turistică pentru anul 2015 prin participarea la două târguri de turism în luna noiembrie 2014.
În perioada 3-6 noiembrie, locaţia turistică şi culturală Sibiu va fi promovată la World Travel Market în Londra. Acesta este un târg care se adresează operatorilor în turism şi mai puţin publicului larg. Prin urmare, echipa administraţiei locale sibiene va avea ocazia să promoveze în standul Sibiului atracţiile turistice locale, dar şi agenda culturală şi sportivă a oraşului cu evenimentele deja consacrate, prezentând această ofertă specialiştilor din domeniul turismului care vizitează acest târg. Sibiul va fi prezent cu materialele de promovare tipărite, dar şi cu reprezentanţi care vor oferi informaţii cu privire la oraşul nostru din punct de vedere turistic şi cultural şi vor stabili contacte cu agenţii şi operatorii interesaţi.
În perioda 13-16 noiembrie, Sibiul va fi reprezentat la Târgul de Turism al României din Bucureşti. Spre deosebire de târgul de turism din Londra, cel din Bucureşti se adresează publicului larg. Echipa Primăriei va oferi şi aici informaţii despre posibilităţile de petrecere a sejurului în Sibiu, despre atracţiile turistice şi despre agenda culturală şi sportivă a oraşului. La acest târg se va prezenta şi oferta culturală a lunii decembrie în Sibiu.
Locaţia turistică Sibiu este în continuare atractivă pentru turişti, acest fapt fiind indicat de încasările din taxa hotelieră. Situaţia acestora arată o creştere a numărului de înnoptări în Sibiu în aproape fiecare lună (cu excepţia lunii ianuarie), inclusiv în lunile extrasezonului turistic. De altfel, încasările din taxa hotelieră arată un trend de creştere continuă încă din 2005, cu o uşoară scădere în 2009 şi 2010, când situaţia economică la nivel global a traversat o perioadă dificilă. Această creştere continuă în domeniul turismului din municipiul Sibiu indică faptul că strategia de promovare turistică a oraşului este bună şi generează rezultate pozitive.
În luna ianuarie 2015 Sibiul va fi prezent la alte două târguri foarte importante în acest domeniu: cel de la Viena şi cel de la Stuttgart.