Revista Euphorion prezintă în perioada 7 – 8 noiembrie cea de-a XIII-a ediție a Colocviului „Zilele Poeziei Iustin Panța”. Evenimentul va avea loc în Sala Studio a Teatrului „Gong” din Sibiu.
Zilele Poeziei „Iustin Panța” este un eveniment dedicat memoriei poetului sibian Iustin Panța (1964 – 2001) și își propune să promoveze poezia contemporană. Programul ediției din acest an cuprinde mese rotunde pornind de la teme de actualitate – Ierarhie și valoare în poezia contemporană –, dar și lansarea unei antologii din opera lui Iustin Panța, Mult înainte de sosirea trenului ea se gândește, volum care va apărea la Casa de editură Max Blecher. De asemenea, în program este anunțat un recital susținut de actorii Lerida Buchholzer și Emil Cătălin Neghină. În cadrul acestui microfestival se va decerna un premiu devenit prestigios, Premiul Național pentru debut în poezie „Iustin Panța”, câștigat la edițiile anterioare de nume importante ale literaturii române de astăzi, Claudiu Komartin, Ruxandra Novac sau Andra Rotaru. Printre participanții de anul acesta îi remarcăm pe Al. Cistelecan, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Dumitru Chioaru, Ioan Radu Văcărescu, Rita Chirian.
Intrarea la toate evenimentele se face gratuit, în limita locurilor disponibile. Acest eveniment este organizat de Revista Euphorion și produs de Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu cu finanțarea de la Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sibiu.
Revista Euphorion a fost fondată de Uniunea Scriitorilor din România la 1 ianuarie 1990, sub direcţia de onoare a lui Ştefan Aug. Doinaş şi din iniţiativa unui grup de scriitori tineri din Sibiu, alcătuit din: Dumitru Chioaru – primul redactor şef, Vladimir Munteanu, Ştefan M. Găbrian, Iustin Panţa şi Radu Ţurcanu, cărora li s-a alăturat artistul Mircea Stănescu, iar mai târziu scriitorul Ioan Radu Văcărescu şi artistul Marian Florea. Euphorion, revistă de literatură şi artă, s-a remarcat între publicaţiile culturale post-decembriste prin continuitate, profesionalism şi acurateţe critică, prin numerele ei tematice, de actualitate, prin deschiderea spre dezbatere critică onestă, nepartinică, constituindu-şi o personalitate distinctă prin încercarea de a realiza o apropiere între imagine şi text, fiecare număr al revistei fiind o operă în sine. Paginile în germană, engleză şi franceză oferă premisele unui permanent dialog inter şi multicultural, ale unui spaţiu deschis spre publicarea diasporei româneşti.