îcj judecă acum cererea de schimbare a datei de judecare a incompatibilității lui iohannis

Înalta Curte de Casație și justiție discută luni dimineață cererea Agenției Naționale de Integritate de schimbare a datei la care se analizează recursul acestei instituții în cazul dosarului de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis.

Agenţia Naţională de Integritate a cerut instanţei supreme, în 22 octombrie, să ia în discuţie mai repede dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, considerând că judecata ar trebui să aibă loc înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, nu la două zile după, respectiv în 18 noiembrie.
În acest sens, Agenţia Naţională de Integritate a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) mai multe documente în susţinerea cererii de schimbare a termenului de judecată a dosarului de incompatibilitate al lui Iohannis, stabilit iniţial pentru 18 noiembrie.
Instanţa supremă urmează să stabilească luni dacă menţine data de 18 noiembrie pentru judecarea admisibilităţii recursului ANI din dosarul lui Klaus Iohannis sau dacă procesul va începe înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
Indiferent de decizia de luni a instanţei, potrivit Codului de procedură penală, există trei posibilităţi prin care se poate soluţiona admisibilitatea recursului.
Astfel, conform articolului 493, care reglementează procedura de filtrare a recursurilor, când această cale de atac este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de lege sau că recursul este evident nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Ulterior, decizia se comunică părţilor implicate în proces.
În acest caz, se menţine decizia de la Curtea de Apel Alba-Iulia, care a dispus anularea raportului prin care ANI a stabilit că Iohannis a fost incompatibil.
“Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor”, este a doua variantă de soluţionare a acestui dosar.
O a treia posibilitate este aceea ca membrii completului să pronunţe, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi să fixeze termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor.
Instanţa supremă este cea care va decide definitiv dacă primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor societăţilor Apă Canal şi Pieţe sau dacă raportul ANI va fi anulat, aşa cum a dispus şi Curtea de Apel Alba-Iulia.
În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă.
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis a declarat că va candida la prezidenţiale indiferent de ceea ce se va întâmpla la instanţa supremă şi că porneşte de la premisa că va câştiga procesul.
“Nu am cum să pierd, în primă instanţă am câştigat, şi încă foarte bine, acest proces. Nu există nicio chestiune suplimentară faţă de ce s-a discutat pe fond şi nu există pentru mine niciun motiv să cred că aş putea să pierd acest proces, şi atunci, sigur, dacă ar fi un termen relativ rapid, s-ar judeca, aş câştiga procesul şi ar fi scoasă această chestiune din discuţia publică”, a precizat liderul PNL.

Ultima oră

Comentariul meu