Soția primarului Sibiului și totodată a candidatului PNL la alegerile prezidențiale din această toamnă a mărturisit că are emoții pentru Klaus Iohannis. Carmen Iohannis spune însă că își susține jumătatea în tot ceea ce face.
Cu apariții discrete până acum în mass media, Carmen Iohannis a vorbit pentru prima dată despre candidatura soțului ei la Alegerile Prezidențiale.
Soția primarului municipiului Sibiu spune că are emoții tot timpul pentru Klaus Iohannis.
”Îmi doresc să fie o campanie electorală rezonabilă și cu rezultatele pe care ni le dorim. Cred că am ceva emoții. Probabil că o să fie mult mai mari mai încolo. Am avut emoții și la lansarea cărții. Tot timpul am emoții pentru soțul meu. Sunt însă emoții constructive”, a declarat Carmen Iohannis.
Sfaturi pentru soț
Chiar dacă spune că îşi susţine soţul în tot ceea ce face, Carmen Iohannis are şi câteva sfaturi pentru acesta pentru campania electorală în urma căreia Iohannis speră să ajungă preşedinte al României.
„Eu îl susțin pe el în tot ceea ce își dorește. Gândurile bune cred că îi vor purta noroc. Nu suntem oameni superstițioși. Suntem niște oameni credincioși. Sfatul meu pentru el? Să rămână cum este. Sunt convinsă că lumea care o să îl cunoască, o să îl iubească pe soțul meu”, a mai declarat Carmen Iohannis, la lansarea cărţii soţului ei, avută loc la finele săptămânii trecute.