Germanii de la SGB – SMIT Internațional au anunțat că vor lansa prin Bursa din București o ofertă de preluare a fabricii de transformatoare din Sibiu. Prețul vehiculat pentru această tranzacție este estimat la peste 34,1 milioane lei.
„SGB – SMIT intenţionează să achiziţioneze toate acţiunile Retrasib emise şi aflate în circulaţie, în număr de 100.012.054 acţiuni nominative ordinare, reprezentând 100% din capitalul social şi din drepturile de vot, la un preţ de 0,3414 lei/acţiune”, se arată în anunţul preliminar transmis, luni, de compania germană Bursei de Valori Bucureşti (BVB) în vederea derulării ofertei publice de preluare voluntară.
La cotaţia de 0,3414 lei/acţiune, costul achiziţiei integrale a companiei din Sibiu s-ar situa la 34,14 milioane de lei (7,7 milioane de euro). Preţul propus acţionarilor este cu 4,2% cel de la închiderea şedinţei de vineri, de 0,3275 lei. Cotaţia Retrasib a crescut luni, în urma anunţării ofertei, cu 3,5%, la 0,3390 lei/acţiune.
Investitorii au tranzacţionat în prima parte a şedinţei acţiuni de 50.832 lei, valoare aproape egală cu rulajul din prima jumătate a lunii septembrie.
În termen de 30 de zile de la publicarea anunţului preliminar, compania germană are obligaţia de a depune la Autoritatea de Supraveghere Financiară documentaţia aferentă ofertei publice voluntare de preluare.
Retrasib, companie controlată indirect de oamenii de afaceri Octavian şi Călin Buzoianu, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 43,57 milioane de lei şi un profit de 2,1 milioane de lei.
Grupul SGB – SMIT este unul dintre producătorii europeni importanţi de transformatoare de putere. SGB – SMIT a încheiat anul trecut cu afaceri de 531 milioane de euro şi pierderi de 22 milioane de euro.
SGB – SMIT are unităţi de producţie în Germania, Olanda, Malaezia şi Statele Unite.
Sursa: mediafax.ro