video meci de baschet pe acoperișul unei clădiri din sibiu. se întâmplă la zilele baschetului

Evenimentul Zilele Baschetului aduce în acest an, în perioada 22-24 august, noi surprize printre iubitorii baschetului.

 

Dacă în 2013, Ghiţă Mureşan, cel mai înalt jucător din NBA şi singurul român ce a jucat vreodată în competiţia de peste ocean, a predat o lecţie de baschet celor prezenţi la Zilele Baschetului, în acest an vom avea parte de meciuri de streetball în cele mai năstruşnice locaţii din Sibiu.

Invitat special va fi Virgil Stănescu, cel mai titrat jucător român şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Baschet.

 

Baschet în tot Sibiul timp de 3 zile

Asociaţia Al 6-lea jucător vrea să demonstreze faptul că sportul cu inel se poate juca oriunde şi de către oricine astfel că a pregătit deja terenul pentru ca meciuri de streetball din competiţia adresată amatorilor să se ţină loc în spaţii în care nu s-a mai jucat până acum baschet: un depozit, un magazin şi chiar un acoperiş al unei clădiri din Sibiu.

“Baschetul este de atâta timp la înălţime în oraşul nostru aşa că ne-am folosit de acest fapt pentru a organiza primul meci de baschet pe acoperişul unei clădiri din Sibiu. Astfel, acest frumos joc va fi pentru o oră la înălţime atât la propriu cât şi la figurat” a declarat Claudiu Hila, preşedintele Asociaţiei Al 6-lea jucător Sibiu, organizatoarea evenimentului Zilele Baschetului.

Acestea nu sunt singurele surprize, în weekendul 22-24 august 2014 organizându-se diferite workshopuri şi concursuri destinate iubitorilor baschetului. Cu această ocazie, concursul “Aruncarea de milioane”, prin care organizatorii oferă premii în bani celor care înscriu un coş de la mare distanţă, se mută pe platforma unor TIR-uri în mişcare.

 

Au început înscrierile la streetball-ul Zilele Baschetului

Ca de obicei, înscrierile echipelor la streetball-ul Zilele Baschetului se fac gratuit, pe site-ul www.csufans.ro. Categoriile de vârstă, masculin şi feminin, la care echipele se pot înscrie sunt: U12; U14; U18, OPEN şi +35, premiile fiind de peste 3000 de euro. Meciurile vor avea loc în Parcul Tineretului şi parcarea Shopping City Sibiu, finalele urmând să se desfăşoare în diferite locaţii din Sibiu ce vor fi anunţate ulterior.
[fvplayer src=”http://youtube.com/watch?v=ZRmBExH9pzk” splash=”https://i.ytimg.com/vi/ZRmBExH9pzk/maxresdefault.jpg” caption=”Zilele Baschetului 2014″]

Ultima oră

Comentariul meu