dna-ul cere rearestarea lui ilie carabulea pentru spionaj cu camere video și nerespectarea interdicțiilor impuse pentru arest la domiciliu

Procurorii DNA au solicitat miercuri magistraților de la Curtea de Apel București arestarea omului de afaceri Ilie Carabulea, trimis în judecată în dosarul ASF-Carpatica, motivul fiind că acesta a încălcat mai multe interdicții impuse de instanță.

 

CAB va judeca pe 18 iulie această cerere.

Potrivit unui comunicat al DNA, propunerea de arestare preventivă a fost formulată ca urmare a faptului că, în intervalul 24 iunie — 5 iulie, Ilie Carabulea a încălcat în mod repetat obligațiile impuse de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea din data de 19 iunie.

Atunci s-a dispus față de inculpat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 iunie până la 22 iulie.

Prin aceeași încheiere, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a impus lui Ilie Carabulea, următoarele obligații: de a nu părăsi imobilul în care locuiește fără permisiunea judecătorului de Cameră preliminară și a instanței în fața căreia se află cauza penală ce-l privește; să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de Cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu ceilalți inculpați și să nu comunice cu martorii în prezența cauză.

Procurorii DNA susțin că au probe care confirmă faptul că, în intervalul 24 iunie — 5 iulie, Ilie Carabulea a încălcat în mod repetat și sub diferite modalități obligațiile impuse de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, el luat legătura și a comunicat prin intermediul mijloacelor de comunicare electronice, dar și prin intermediul unei alte persoane, cu inculpații: SC Carpatica Asig SA (prin reprezentanții legali), Ana Ina Crudu, precum și cu mai mulți martori din dosar.

Totodată, începând cu data de 25 iunie, Ilie Carabulea și-a instalat la domiciliu un sistem de monitorizare conectat la serverul SC Carpatica Asig SA, prin intermediul căruia are acces online la imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în sediul acestei societăți și implicit la activitatea desfășurată de inculpați și martori.

Ilie Carabulea a fost arestat la începutul lunii martie, împreună cu fostul președinte al ASF Dan Radu Rușanu și Marian Mîrzac, fost membru neexecutiv al conducerii ASF, măsură revocată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a decis ca ei să stea în arest la domiciliu.

 

Ultima oră

Comentariul meu