mii de vizitatori în weekendul trecut la muzeul în aer liber

La sfârşitul săptămânii trecute, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a găzduit două evenimente devenite tradiţie în agenda Muzeului ASTRA, la începutul lunii iunie: Zilelor Culturii Populare Vâlcene – Pridvor Vâlcean şi Ziua Sugarului.

Sâmbătă, 5 iulie, 1202 vizitatori au trecut pragul muzeului, iar duminică, 6 iulie, 3879 de persoane s-au bucurat de oferta culturală şi de divertisment a C.N.M. ASTRA.

În zilele de 5-6 iulie 2014, vizitatorii au avut parte de un târg al meşterilor populari vâlceni, au putut admira îndemânarea şi talentul acestora cu prilejul demonstraţiilor practice oferite de ei şi s-au putut bucura de un spectacol folcloric susţinut duminică, 6 iulie, pe scena de pe lac, de către nouă ansambluri de cântece şi dansuri populare de pe întreg cuprinsul judeţului Vâlcea. Fotografii de la aceste activităţi veţi primi mâine pe email.

Cea de-a IX-a ediţie a Zilei Sugarului, desfăşurată duminică, 6 iulie, a atras 764 de persoane, care au avut acces gratuit în muzeu, în acest număr fiind cuprinşi copiii cu vârste de până la 3 ani, însoţitorii acestora şi copiii de până la 14 ani. Cu toţii au sărbătorit frumuseţea şi puritatea copilăriei. Atelierele şi jocurile în limba engleză pentru copii, dar și activități dedicate părinților, au transformat zona Târgului de Ţară într-un adevărat magnet pentru toţi cei cu sufletul tânăr. Atât copilaşii, cât şi părinţii lor au participat  cu entuziasm la  concursurile: Cross Bebe şi Bobocel, Mămica ŞtieTot şi Tăticul Priceput, Miss şi Mister Bebe şi Bobocel. Aveţi ataşată lista câştigătorilor.

Ultima oră

Comentariul meu