ajutați spitalul de pneumoftiziologie din sibiu cu un vot ca să câștige un proiect de 45.000 de lei

Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu intră de luni, 7 iulie 2014, într-o competiție pentru câștigarea unui proiect de 45.000 de lei pentru renovări și dotări.

Proiectul se intitulează ”Să spijinim împreună bolnavii de tuberculoză pulmonară din județul Sibiu” și a fost înscris în competiția lansată de Grupul Rompetrol, intitulată ”Împreună pentru fiecare”, prin care se promovează proiecte din domeniul sănătății și din domeniul protecției mediului.

Proiectul “Să sprijinim împreună bolnavii de tuberculoză pulmonară din județul Sibiu” are ca scop creșterea gradului de satisfacție a pacienților internați în Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, prin îmbunătățirea calității actului medical și a confortului hotelier pe perioada spitalizării. Pacienții care se adresează spitalului nostru provin atât din județul Sibiu, cât și din județele limitrofe Alba, Vâlcea și Brașov, iar perioada de spitalizare a unui bolnav cu tuberculoză pulmonară este îndelungată, de aproximativ 40 de zile.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

1. Creșterea calității serviciilor medicale prin dotare cu aparatură medicală a secției și a laboratorului de analize medicale (3 aparate de aerosoli și 1 analizor de electroliți performant)

2. Îmbunătățirea condițiilor de cazare a pacientilor, prin înlocuirea ferestrelor din tamplărie veche cu geamuri termopan

3. Eficientizarea consumului de agent termic al secției cu aproximativ 20% și reducerea cheltuielilor cu agentul termic pe perioada de iarnă

4. Reorientarea resurselor financiare economisite către achizitionarea de materiale sanitare și medicamente pentru pacienți

5. Informarea comunității despre riscurile reprezentate de tuberculoza pulmonară și alte afecțiuni pulmonare pentru starea de sănătate.

 

Pentru câștigarea proiectului Spitalul are nevoie de cât mai multe voturi, iar votarea se desfășoară între 8 și 21 iulie pe site-ul programului inițiat de Grupul Rompetrol: http://www.impreunapentrufiecare.ro/node/3650

 

Ultima oră

Comentariul meu