Sute de sibieni sunt păcăliți zilnic de două firme de Modelling, care au puncte de lucru în Sibiu Shopping City, vizavi de Auchan și pe Nicolae Bălcescu la numărul șase. Angajații acestora prostesc oamenii spunându-le că ei sau copiii lor vor ajunge vedete în reclame tv și spoturi publicitare sau chiar fotomodele.
Două firme care își desfășoară activitatea în Sibiu Shoping City și pe strada Nicolae Bălcescu, dau țepe pe bandă rulantă la sute de persoane din oraș.
Ambele firme au sediul în Capitală, iar administrator al acestora este Bendriș Mihai Daniel. Metoda de înșelăciune este relativ simplă și bine pusă la punct și vizează în special familiile cu copiii, precum și persoanele mai tinere.
Pasul 1 – Agățatul la intrarea în Auchan
Mai întâi oamenii sunt ”agățați” la intrarea în magazinul Auchan. Acolo, cel puțin trei tineri stau strategic așezați în așa fel încât nimeni să nu treacă neobservat.
Potențialele victime sunt ademenite cu niște pliante în care scrie că pot ajunge ușor la castinguri pentru apariții în emisiuni de televizune, figurație teatru și film sau chiar pe prima pagină a unor reviste de renume. În cazul în care potențialele victime au și un copil, atunci atenția se îndreaptă exclusiv către acesta.
Pasul 2 – Ședință foto pe loc pentru 79,5 lei
După ce oamenii sunt convinși să facă o vizită în sediul Find a Model, chiar acolo în Mall, urmează o discuție cu o persoană din cadrul firmei FM Cast SRL, cea care se ocupă de întregul proces de atragere a clienților în capcană.
Aceștia îi „pescuiesc” pe oameni, spunându-le că sunt drăguți și întrebându-i dacă i-ar interesa sa facă reclama unor produse, iar în schimbul reclamei se presupune ca vor fi foarte bine plătiti. În cazul în care e vorba de copii, momeala este că acestia ar putea să ajungă celebrii. Se completează un formular de înscriere si se fac 4 poze pentru care se achită suma de 79,5 lei si li se promite victimelor că vor fi contactate pentru a fi informate, dacă vor merge mai departe si vor fi selectate pentru castinguri și reclame.Pasul 3 – Contract de ”celebritate” pentru 298 euro
În acest moment în acțiune intră cea de a II-a firmă, FM Cast INT Srl, cu sediul pe strada Nicolae Bălcescu, numărul 6, etaj 2, ap. 114.
Aici sunt chemate victimele să își ridice pozele și imediat sunt informate că au fost selectate ca să fie vedete în reclame si spoturi publicitate si că trebuie să încheie cu agenția un contract pe doi ani, care ar valora 1231 de euro. În acest sens clientul va depune o garanție de 298 de euro, pentru ca agentia să fie sigură că nu se va retrage nimeni din contract, aceștia obligându-se verbal ca să facă victimele să ajungă vedete.În realitate prin acel contract, firma se obligă să faca un ”Album Profesional” care constă în 20 de fotografii A4, si nicidecum să asigure apariția victimelor în reclame tv, spoturi publicitare, sau pe prima pagină a unei reviste celebre.
Mărturii ULUITOARE de la victime
Reporterii Ora de Sibiu au stat de vorbă cu mai multe persoane racolate de angajații celor două firme în Sibiu, pe centru și la intrarea în Auchan. ”Prima firmă racoleaza oamenii la Mall la iesirea de la Auchan. Vaneaza in special pe cei care au copii. Cu un pliant in mana, iti prezinta o campanie dupa care te cheamă la spatiul inchiriat chiar acolo la iesirea din Auchan și începe poezia ca ai un copil foarte frumos, ca merită mai mult de la viață si că ar putea ajunge cânva un model si ca daca ar incepe mai din timp ar avea șanse mai mari în cariera de modelling. După ce afli toata povestirea aia, îți spun că ar trebui platită o sumă, care reprezinta contravaloarea unui mini album cu patru poze, care asigură prezenta la un concurs, concurs care e fictiv, pentru ca bineinteles toti cei care participa ies castigatori.
Apoi oamenii sunt trimisi sa ridice albumul foto din alta parte, respectiv de la sediul celei de a doua firme,care este intr-o curte vizavi de Zara, pe Bălcescu la numărul 6. Acolo le prezintă albumul si incepe poezia despre copilul care a fost selectat dintr-un anumit număr de copii să participe la concurs si are toate șansele să intre intr-un studio sa facă reclame si spoturi publicitare la articole pentru copii, dar pentru asta trebuie încheiat un contract cu firma, pentru a avea garantia ca nu se retrage parintele copilului.
URMEAZĂ O VARĂ FIERNINTE: CLICK AICI ȘI ABONEAZĂ-TE PE LA CANALUL ORA DE SIBIU YOUTUBE CA SA NU PIERZI NICIUN VIDEO.
Apoi trebuie platita o garantie de 298 de euro pentru doi ani in care firma se obligă verbal ca se va ocupa de imaginea copilului. In realitate in contract suma reprezintă contravaloarea unui album, care va fi dat in minim 60 de zile si va fi ridicat de cei in cauza”, spune Pușcaș Samuel, una din victimele acestor agenții.
Plângeri și la Poliție
Inspectoratul de Poliție Sibiu a confirmat pentru Ora de Sibiu că au fost depuse plângeri la Serviciul de Investigarea Fraudelor. ”Avem mai multe plângeri depuse până în prezent. Ele sunt în fază de cercetare”, a explicat Luciana Balteș, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu.
Zeci de sesizări telefonice la Ora de Sibiu
De la publicarea articolului prin care site-ul nostru a anunțat ancheta despre de aceste cazuri de înșelăciune, zeci de persoane ne-au contactat telefonic sau pe email și ne-am mărturisit că și ele sunt victimele acestor două firme.
S-a întâmplat tot azi: DIICOT SIBIU lovește puternic în MAFIA de IARBĂ: Zeci de traficanți luați pe sus – VINDEAU CANABBIS PE STRADĂ – află cât costă gramul de iarbă
Si mie mi s-a parut a fi o inselatorie ,dar am dat o parte din bani si maine ar trebui s-a dau restul de bani ,citind toate comentariile acestea chiar nu stiu ce sa mai cred si ce sa fac …
Pai nu mai da banii ca ramai fara ei si primesti in schimb o tzeapa mare de tot! Mai bine dai o reclamatie la OPC si Politie si poate pana la urma ceva o sa se intample, sau macar sa isi ia talpasita din oras.
Eu unul asa fac si o sa imi anunt toate cunostiintle cu copii de aceasta escrocherie. Daca eu am fost prost si naiv, nu trebuie sa fie si altii
buna.si noi am cazut in plasa lor in dec 2014 si inca nu am platit restul banilor,insa am fost sunati ca daca nu platim ne vor da in judecata.Bineinteles ca nu le dam banii sa vadem ce se va intampla.Dvs ce ati rezolvat?
Nu am facut nimic ptr ca s-a inchis firma, dar s-a deschis alta tot de acelasi profil. Nu am fost sunat dar nici nu au cu ce sa ma ameninte. Daca nu ma insel in contract nu ma obliga sa platesc o suma de bani care nu este inscrisa in el.
Ati dat banii inainte ?sau poate nu trebuia sa-i dati pt ca noi trebuia sa mai dam 300 e ca asa a fost scris in contract,dar nu am fost nici la sedinte nici nu am luat nimic de la ei.A facut conttractul si urma sa mergem la sedinta.Imi puteti spune numele firmei de care ati fost pacalit?multumesc
Am fost pacalit chiar de cei din articol, mai exact firma din Shoping City. Am platit o taxa de 80 de lei dar al meu prunc a avut un instinct extraordinar si a inceput sa planga defiecaredata cand incerca sa ii faca poza (el zambind cand ii fac eu sau mama lui poze). AM vazut ca nu merge si le-am zis ca mai incercam si altadata. Poate ca am avut noroc si neavand poza sa poata face un album, nu ne-au mai contactat.
Buna.Cum au decurs lucrurile pana la urma?nici noi nu le-am dat toti banii si as fi vrut sa stiu ce ati rezolvat deoarece noi am făcut un contract cu firma photolitografhy in dec 2014si ar mai fi trebuit sa la dam pana in luna ian 2015restul banilor!multumesc
Mesajul meu este pt Cata
Eu zic ca ar trebui organele statului (avem destule ), sa se implice in aceasta Tepuire zilnica a oamenilor si sa-i cerceteze pe acesti nemernici care isi castiga existenta prin frauda,iar daca ceea ce fac e hotie la drumul mare,sa-i ascunda de restul lumii.Destul de simplu si usor de facut de cei indreptatiti sa o faca,dar fara sa tot astepte ca numarul victimelor sa mai creasca.Aviz celor de la serviciul Fraude !.
Buna ziua. Da si in Deva se practica astfel de incheieri de contracte incepute la Auchan, dar…sunt diferente uriase vad. Am inscris-o pe fiica mea, i s-a facut pliantul alb negru pentru 80 lei, dupa un timp am fost invitati sa-l ridicam. La locatia unde ne-am prezentat era o multime de oameni, noi am intrat fiind programate. Am fost invitate sa luam loc ni s-a prezentat faptul ca fetita a fost selectionata si ni s-a propus contractul cel de aprox.300 eur. In tot acest timp (cca 2 ore) dintre toti cei aprox.40 copii, unul singur a mai fost selectat, restul intrau. luau pliantul si plecau, fara sa le fie prezentate alte oferte. A facut pozele pentru album, ni s-a inmanat impreuna cu CD-ul complet, este foarte frumos, dar aici este diferenta: am acceptat acest contract nu pentru ca fiica mea va deveni vedeta, nu pentru ca am fost cu ochii inchisi ci pentru ca in acesti bani a intrat si cursul de modelling timp de 4 luni, unde copilul a invatat sa paseasca elegant, cu noblete, sa-si prezinte pana la urma fizicul. E mult, e putin, nu m-am gandit la bani ci la ceea ce profesionistii au invatat-o. O zi buna!
din pacate chiar sunt parinti care pe moment intra in joc. Dar macar cineva a primit celebrul „album”?
Aceiasi oameni stau si in piata mare, exact acolo unde a fost luat interviul sibianului tepuit.
Ajungand la firma de pe balcescu, ti se pune un contract in fata, unde trebuie sa achiti 100 de euro pentru a ajunge model.
Daca vreti, va postez si contractul scanat. Dupa achitarea sumei, urmeaza sa te sune, sa iti faca un album, si sa te contacteze in vederea evenimentelor. Nu au sunat niciodata.
prostule, esti cautat daca cineva e interesat de mutra ta, nu pentru ca ai platit 100 de euro. dar romanul prost nu stie ce si cum functioneaza firma de casting
situatie de genul se intampla si in judetul Hunedoara, tot la Auchan…pacat ca nu se iau masuri
Am patit-o si noi acum o luna,am doi copii si am plati 160 lei pentru a-i inscrie pe amamdoi dupa o saptamana am fost chemati la interviu unde am primit mini albumul foto si ni-sa spus ca am fost alesi dar trebuie sa achit valoare a 300 euro pentru a merge mai departe asa ne-am dat seama ca nue nimic adevarat!
Persoanele acestea sunt in Sibiu de cel putin 3 ani, daca este ilegal ce fac ei de ce nu ii opreste politia. Chiar asa greu e sa se ia masuri?
Prost este acela ca da banii, nu cel care cere.
Asta este una dintre probleme romanilor, sa castige bani si faima repede si daca se poate din noroc fara munca si sudoare.
Repet – Prost e cine da, nu cine cere.