Ce grădinițe, școli și licee vor intra în reparații în această vară la Sibiu. Iată lista!

Serviciul Public de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat a pregătit de la începutul anului documentaţiile şi etapele premergătoare execuţiei propriu-zise a lucrărilor din creşe, grădiniţe, şcoli şi licee.

Anul acesta sunt planificate lucrări la aceste clădiri în valoare de peste 6 milioane de lei, în perioada 2009 – 2013 fiind alocaţi peste 15 milioane de lei pentru astfel de investiţii. Fiind vorba de lucrări de mari dimensiuni, serviciul abilitat va încerca să le demareze şi să le finalizeze pe perioada vacanţei de vară, evitând astfel disconfortul ce poate apărea odată cu execuţia acestora.

Concret, în luna iunie, se vor aproba indicatorii tehnico-econimici pentru amenajarea sistemului de drenaj, a hidroizolaţiilor şi pentru reabilitarea sistemului pluvial la grădiniţa nr. 5, pentru reabilitarea instalaţiilor termice la grădiniţa nr. 22 şi a instalaţiilor termice şi de gaz la grădiniţa nr. 38. Pentru şcoala Regele Ferdinand este în curs de aprobare înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie din PVC, o lucrare în valoare de aproximativ 200.000 de lei. Procedurile de aprobare a indicatorilor tehnici pentru amenajarea unei rampe pentru persoane cu dizabilităţi la Colegiul C. Noica sunt de asemenea în curs, această lucrare fiind evaluată la aproximativ 80.000 de lei. Contractul cu o valoare de peste 500.000 de lei pentru reparaţiile la acoperişul Liceului Avram Iancu de pe strada Movilei este aproape de semnare, procedura fiind deja încheiată. Procedura este în curs însă pentru înlocuirea centralelor termice şi a instalaţiilor aferente la Colegiul Octavian Goga. În prezent sunt în execuţie lucrările de refacere a instalaţiei electrice la şcoala gimnazială nr. 20 şi refacerea soclului la Colegiul Gheorghe Lazăr.

Până la sfârşitul lunii mai vor demara procedurile de achiziţie şi pentru lucrările de extindere a Colegiului Economic G. Bariţiu, în urma cărora se vor crea şapte noi săli de clasă şi cele de extindere a Colegiului Independenţa unde se vor crea opt săli de clasă. Acestea sunt două dintre cele mai importante lucrări ale anului 2014.

Pe parcursul vacanţei de vară vor demara însă marea majoritate a lucrărilor de investiţii planificate pentru acest an. Vă prezentăm o scurtă trecere în revistă a a acestora:

–  continuarea lucrărilor de reabilitare a faţadei şi înlocuirea tâmplăriei la grădiniţa nr. 20, execuţia rampei pentru persoane cu handicap la şcoala nr. 8 şi a ferestrelor la Colegiul Naţional Samuel Brukenthal.

– sala de sport de la şcoala gimnazială nr. 2 va fi reabilitată în acest an prin refacerea tencuielilor, refacerea pardoselilor şi montarea unui sistem de ventilaţie care să evite acumularea umezelii, sala fiind situată la demisolul clădirii.

-lucrări la reţelele de utilităţi: reabilitarea instalaţiei de apă la grădiniţa nr. 5, instaţia de gaz la grădiniţele nr. 14, 37 şi 38, instalaţia termică la grădiniţele nr. 22 şi 38 şi la colegiile O. Ghibu şi O. Goga şi instalaţia electrică la şcoala gimnazială nr. 20, şcoala nr. 23 şi Colegiul O. Ghibu.

– tâmplăria va fi înlocuită la şcoala nr. 1, la şcoala nr. 8, la şcoala nr. 13, la şcoala nr. 25, la grădiniţa nr. 42, la şcoala Regele Ferdinand şi la şcoala gimnazială I.L. Caragiale.

Aceste lucrări mari vor fi completate de unele de mai mici dimensiuni, dar importante pentru funcţionarea acestor instituţii. Faţada grădiniţei nr. 16 va fi reabilitată şi va fi înlocuită tâmplăria, la grădiniţele nr. 5 şi nr. 14 va fi refăcut sistemul de drenaj şi hidroizolaţia. La grădiniţa nr. 15 va fi reabilitată spălătoria, iar la grădiniţa nr. 33 se va reabilita gardul. Vor fi montate sisteme de alarmă la grădinţa nr. 22, la şcoala nr. 23, iar la şcoala nr. 2 se va realiza un sistem şi zid antiincendiu. La grădiniţa nr. 29 va fi executată izolarea termică, sistemul pluvial şi va fi reabilitat gardul. Grupurile sanitare vor fi reabilitate la şcoala nr. 21 şi la Liceul O. Ghibu. La grădiniţa nr. 36 va fi amenajată sala de mese, termosistemul va fi executat la atelierele de la Colegiul Tehnic Energetic şi la sala de sport a Colegiului Andrei Şaguna. La Colegiul Gh. Lazăr va fi refăcut soclul clădirii, iar la Liceul C. Noica şi la Colegiul Tehnic Terezianum vor fi create rampe pentru persoane cu handicap.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică