Liberalizarea pieţei de gaze este o provocare, în condiţiile în care este greu să existe o piaţă concurenţială cu doar doi producători de gaze, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, în cadrul conferinţei Mediafax Talks about Competition.“Este greu să ai o piaţă concurenţială cu doar doi producători. Din acest motiv am spus că este o provocare procesul de liberalizare a pieţei gazelor”, a precizat Chiriţoiu, citat de Agerpres.
Producţia internă de gaze, care asigură aproximativ 80% din consumul naţional, este realizată de doi mari producători, OMV Petrom, din grupul austriac OMV, şi Romgaz, companie deţinută de statul român.
Potrivit lui Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei analizează cu atenţie această piaţă.
“Ne uităm la ce opţiuni avem. Credem că este mai bine să creştem interconectarea, să avem o piaţă unică europeană“, a arătat oficialul Concurenţei.
Întrebat ce crede despre ideea înaintată de şeful E.ON România, Frank Hajdinjak, care a sugerat “spargerea“ producătorilor de gaze în mai multe companii, pentru intensificarea concurenţei pe piaţă, preşedintele autorităţii de concurenţă a răspuns că un operator privat nu poate fi obligat de stat “să se spargă“.
“Statul nu poate obliga un operator privat să se spargă, însă un operator public, teoretic, am putea să-l spargem“, a spus Chiriţoiu.
Reamintim, la finele lunii >>>mergi la sursa articolului