anchetă dna: doi consilieri locali psd, bani cu dedicaţie de la bugetul local!

Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus astăzi punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar împotriva a doi consilieri locali medieşeni PSD şi a unui fost director general de companie. Aceştia sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu şi conflict de interese. Comunicatul integral al DNA îl puteţi citi mai jos.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale AnticorupțieServiciul teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii: PLOPEANU TEODOR şi LAŢA ILIE, consilieri în cadrul Consiliul Local Mediaş, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese

ŞERBAN IOAN, preşedinte şi acţionar majoritar al Asociaţiei GOSCOM instigare la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la infracţiunea de conflict de interese.

Măsura a fost dispusă pe toată durata urmăririi penale, începând cu data de 13.05.2014

În Ordonanţa de dispunere a controlului judiciar se arată că, există date şi indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2012-2013 , reprezentanţii S.C. Gospodăria Comunala S.A. au notificat în repetate rânduri Consiliul Local Mediaș >>>mergi la sursa articolului

Ultima oră

Comentariul meu