ce manifestări organizează de 1 mai partidele și autoritățile la sibiu și mediaș

PSD Sibiu va organiza, de 1 Mai, un marş prin care îi sprijină „pe cei care muncesc” şi la care sunt aşteptaţi o mie de membri, iar Primăria Mediaş are în plan o serbare câmpenească tradiţională, „Maialul”, cu muzică şi dansuri populare, la care vor participa şi lideri ai PDL şi FC.

Secretarul executiv al organizaţiei judeţene a PSD Sibiu, Cornel Langa, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că de 1 Mai va avea loc la Sibiu un marş tradiţional, la care sunt aşteptaţi să participe aproximativ o mie de membri.

„Este Ziua internaţională a oamenilor muncii, declarată ca atare, şi organizăm un marş de la sediul organizaţiei judeţene din Sibiu până la sediul organizaţiei municipale. Avem aprobare pentru circa o mie de persoane, pentru următorul traseu: se pleacă de la sediul PSD de lângă Primărie, se ocoleşte Piaţa Mare, apoi se intră pe Nicolae Bălcescu şi se merge până la sediul organizaţiei municipale (circa 500 de metri distanţă – n.r.). Nu facem politică în această zi, ci vrem să-i sprijinim pe cei care muncesc”, a spus Cornel Langa.

El a menţionat că marşul va începe la ora 9.00, iar participanţii vor avea eşarfe şi baloane roşii, coloana de manifestanţi urmând să fie condusă de o fanfară care va interpreta cântece patriotice.

Langa a menţionat că, începând cu ora 10.30, o mare parte din manifestanţi vor participa la un concurs pentru biciclişti, organizat de Consiliul Judeţean Sibiu, Prefectură, Asociaţia Judeţeană de Turism şi un club de profil.

La acest concurs este aşteptat să participe şi prefectul de Sibiu, Ovidiu Sitterli.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Claudia Stanciu, a explicat că bicicliştii se vor aduna în parcarea Sălii Transilvania din municipiu şi vor porni prin oraş până în Pădurea Dumbrava, de unde se va da startul competiţiei. Bicicliştii vor urma traseul Pădurea Dumbrava – Răşinari – Poplaca – Sibiu, sosirea fiind programată pe Calea Poplăcii din municipiu, în faţa Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.ighis

Potrivit organizatorilor, acest concurs are loc de 1 Mai pentru a încuraja practicarea sportului de masă.

În celălalt municipiu al judeţului, Mediaş, comunitatea este invitată de Primărie la o petrecere câmpenească.

Manifestarea, intitulată „Maial”, este la a şasea ediţie şi are loc la Barajul Ighiş, de la ora 11.00, atracţia principală urmând să fie un spectacol de folclor, la care vor urca pe scenă Ionela Moruţan, Narcisa Luncan Şimon, Robert Târnăveanu, Gheorghe Muntean, Doru Pop, soţii Nemeş, Ansamblul „Cununa Blăjelului”, Ansamblul „Mărţişorul” din Cluj-Napoca şi Ansamblul „Rapsodia Târnavelor” din Mediaş.

Reprezentanţii Primăriei Mediaş au precizat că bugetul pentru această manifestare este de 15.000 de lei, doar spectacolul fiind asigurat de Primărie.

În zona de petrecere vor exista comercianţi care vor vinde mici, băuturi, răcoritoare şi dulciuri, dar participanţii îşi vor putea aduce propriul grătar, Primăria asigurând toaletele ecologice şi pubelele pentru strângerea gunoiului.

Primăria Mediaş este condusă de democrat-liberalul Teodor Neamţu, iar mai mulţi lideri PDL vor participa la sărbătoare.

„De 1 Mai voi participa la un eveniment local la Mediaş, care se organizează în fiecare an. Nu este organizat de către PDL, este un eveniment al comunităţii locale şi al autorităţilor”, a declarat Raluca Turcan, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Sibiu.

Şi liderii Partidului Forţa Civică din Sibiu au anunţat că se vor afla la Mediaş şi Dumbrăveni, „cu activităţi de campanie”, fără a preciza în ce constau aceste activităţi.

Ultima oră

Comentariul meu