Un bărbat de 27 de ani din localitatea Bradu, judeţul Sibiu, acuzat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a înjunghiat mortal cu un briceag un consătean pe stradă, a fost reţinut de procurori.
Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Sibiu, Adriana Şandru, a declarat, sâmbătă, că un bărbat de 34 de ani din localitatea Bradu a murit după ce a fost înjunghiat de un consătean pe stradă.
”Cei doi se aflau în faţa localului din Bradu în prezenţa a circa 10 – 15 persoane. Altercaţia a început încă din local şi a continuat afară. La început cei doi s-au bătut, după care unul dintre ei a scos un briceag şi a înjunghiat victima de trei ori: o dată în mână şi de două ori în zona toracelui”, a spus Adriana Şandru.
Potrivit sursei citate, bărbatul înjunghiat nu a decedat pe loc, astfel că prietenii acestuia au solicitat o ambulanţă şi l-au urcat într-o maşină urmând să se întâlnească pe drum cu echipajul de salvare. Între timp însă, bărbatul a decedat.
Agresorul, în vârstă de 27 de ani, tot din localitatea Bradu, a fost reţinut, pentru omor.
În prezent, procurorii îl audiază pe agresor, dar şi pe martorii incidentului.
Sursa www.mediafax.ro