Ministrul Sănătății - "Lumea simte nevoia unei relaxări de 1 mai, dar încă nu e cazul"

Sfârșitul acestei săptămâni, adică perioada 1-3 mai, s-ar putea dovedi momentul care să dea peste cap o evoluție încurajatoare – până acum – a epidemiei de coronavirus în România, ceea ce ar întârzia mult așteptatele măsuri de relaxare începând de la 15 mai, avertizează ministrul sănătății, Nelu Tătaru.

Mergem încă spre vârful epidemiei de coronavirus în România, dar e o pantă lină, de „platou în fierăstrău”. În următoarele două săptămâni ar fi de așteptat să scadă numărul cazurilor noi „de la o zi la alta”. Cu toate acestea, sfârșitul acestei săptămâni, adică perioada 1-3 mai, s-ar putea dovedi un moment-cheie, care trebuie gestionat foarte atent. Pentru că după ce au respectat recomandările pentru Paște, oamenii simt acum nevoia unei relaxări, care însă ar veni prematur, a arătat, marți seara, la Digi24, ministrul sănătății, Nelu Tătaru. 

„Ne aşteptam la sfârşitul lunii aprilie, după sărbătorile pascale, la un vârf, vârful urmând să fie mai abrupt sau mai lin. Vorbeam de 10.000 – 12.000 de cazuri sau, dacă era mai abrupt, putând fi dus un pic după 1 mai şi cu un număr mai mare de cazuri, poate 15-20.000. Suntem în acel moment în care încă mergem spre vârf, dar e o pantă lină, să spunem, în acest moment, cu un număr de cazuri crescând, dar în aşa-numit platou în fierăstrău. Avem o zi un număr mai mare, a doua zi un număr mai mic, iar un număr mai mare”, a explicat Nelu Tătaru ce înseamnă acest „platou în fierăstrău”.

Ministrul Sănătății - "Lumea simte nevoia unei relaxări de 1 mai, dar încă nu e cazul"

Pe de altă parte, el atrage atenția că vin câteva zile libere, de 1 Mai, iar momentul trebuie foarte bine gestionat pentru a preveni apariţia unor noi focare.

„Suntem într-un moment în care este acea pantă lină, dar în schimb vin şi trei zile, 1, 2 şi 3 mai, după o perioadă în care lumea resimte nevoia unei relaxări, şi atunci trebuie gestionat foarte bine şi acest moment. Am fost în stare de urgenţă şi – până acum şi de sărbătorile pascale – populaţia, și îi mulţumesc pentru acest lucru, a respectat. Dar a fost şi o parte relativ mică a populaţiei care nu prea a respectat acest moment şi nerespectarea unei distanţări sociale, nerespectarea unei izolări voluntare la domiciliu, nesocotirea unei reguli din tot ce înseamnă situaţie de urgenţă poate duce la un focar în comunitate sau la exacerbarea unui focar pe care îl credeam în acel moment stins sau controlat”, a avertizat Nelu Tătaru.

„Un focar necontrolat se duce spre o transmitere comunitară extinsă, spre o reaşezare a ceea ce a însemnat evaluarea pe care ne-am făcut-o până în acest moment. Dacă am fost într-un anumit registru până acum, am  fost pentru că şi noi, şi populaţia civilă am ştiut să respectăm nişte reguli”, a arătat Nelu Tătaru.

 

Ce restricții vor fi ridicate primele. Pe perioada verii vom avea virusul „ca vecin”

Ministrul sănătăţii speră ca în următoarele două săptămâni să scadă numărul cazurilor noi şi al deceselor, condiții în care se poate vorbi, după data de 15 mai, de un început de relaxare a măsurilor.

„Sperăm că în următoarele două săptămâni vom observa de la o zi la alta o scădere a numărului de cazuri noi, o scădere de decese, o scădere a numărului de la terapie intensivă, cele care pun probleme, şi putem spera ca după 15 mai, atunci când expiră starea de urgenţă, (…), să putem gândi şi o relaxare. Dar până atunci nu vorbesc de relaxare, vorbesc de aceleaşi precauţii, de aceleaşi recomandări, de aceeaşi izolare şi distanţare socială”, a atras atenția Nelu Tătaru.

Ministrul precizat că relaxarea se va face în momentul în care va exista un risc mic de transmitere în comunitate şi că se va face și în funcție de situația din teren.

„La momentul în care vom decide acea relaxare, va fi  momentul în care considerăm că acel risc de transmitere în comunitate este mic. Nu neapărat să ne gândim că a dispărut. Trebuie să ne obişnuim ca pe perioada verii să avem ca şi vecin virusul. De aceea, o primă etapă de relaxare va cuprinde strict nişte libertăţi care le-am pus, să spunem, la urmă, când am impus acele restricţii. Nu mai există acea declaraţie pe propria răspundere, va fi liberă ieşirea, dar individuală sau în grupuri de până la trei persoane, vom purta mască şi mănuşi în spaţiile închise şi în transportul în comun. Vom merge în magazine, dar la fel, vom intra restricţionat.

Vom ridica restricţiile în condiţiile în care vom observa că într-o anumită regiune, într-un anumit focar, se poate face acest lucru. Nu trebuie să gândim că acolo unde avem zonă de carantină, vom ridica aceste restricţii, nu, trebuie să gândim la început ridicarea acestor restricţii în interiorul unei comunităţi”, a explicat Nelu Tătaru.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică