poliţia caută o şoferiţă ce a călcat un bărbat peste picior la spitalul judeţean sibiu

În data de 8 februarie a.c., în curtea Spitalului Clinic Judeţean Sibiu s-a produs un eveniment rutier, pe care victima l-a sesizat ulterior.poliţia caută o şoferiţă ce a călcat un bărbat peste picior la spitalul judeţean sibiu

În data de 08 februarie a.c., în cursul dimineţii, în curtea Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, un bărbat a fost călcat peste picior de către o conducătoare auto. Femeia a oprit autoturismul, însă la momentul respectiv, victima a declarat faptul că nu i-a fost produsă nici o leziune.

Ulterior, în data de 9 februarie a.c., bărbatul s-a prezentat la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu pentru efectuarea unor radiografii, fiindu-i stabilit următorul diagnostic: “traiect de fractură parcelară anterioară epifiză proximală metatarsian II stânga”, ca urmare a evenimentului rutier.

Plângerea penală a victimei a fost înaintată în cursul zilei de ieri, Biroului Rutier Sibiu, în vederea  identificării autorului accidentului rutier.

„Rugăm pe această cale persoana care a condus autoturismul în data de 08 februarie a.c., în cursul dimineţii, în curtea Spitalului Clinic Judeţean Sibiu şi a fost implicată în evenimentul rutier descris mai sus, să se prezinte la sediul Biroului Rutier Sibiu în vederea clarificării circumstanţelor în care s-a produs evenimentul”, spune Luciana Balteş, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu